Jurnalul.ro Ştiri Observator 81% dintre copiii din mediul rural nu participă la activităţi sportive în afara orelor de la şcoală

81% dintre copiii din mediul rural nu participă la activităţi sportive în afara orelor de la şcoală

de Redacția Jurnalul    |   

Mai mult de trei sferturi (81%) dintre copiii din mediul rural nu participă la activităţi sportive în afara orelor de educaţie fizică de la şcoală, iar 41% dintre părinţi declară că nu pot susţine financiar activităţi sportive organizate/profesioniste, relevă un sondaj al World Vision România.

Cercetarea sociologică a fost realizată în rândul părinţilor şi profesorilor de educaţie fizică şi sport din mediul rural şi a vizat accesul copiilor la sportul organizat, "evidenţiind dificultăţi majore şi nevoi stringente", precizează un comunicat al World Vision România transmis joi.

Rezultatele sondajului subliniază existenţa unor probleme care ţin de infrastructură, de necesitatea unei educării adecvate privind importanţa sportului, mai arată sursa citată.

Potrivit cercetării, 81% dintre copii nu participă la activităţi sportive în afara orelor de educaţie fizică şi sport, 41% dintre părinţii respondenţi declară că nu pot susţine financiar copiii în activităţi sportive organizate/profesioniste, iar 28% dintre aceştia nu ştiu unde şi cum să-şi îndrume copiii atunci când vine vorba de alegerea unui sport organizat/profesionist.

De asemenea, 56% dintre profesori menţionează lipsa unui spaţiu de antrenament dedicat ca principal element de infrastructură important. În privinţa existenţei bazinelor de înot, 88,5% dintre copii declară că le-ar plăcea să înveţe să înoate, dar aproximativ 30% dintre părinţi spun că nu ştiu unde există cel mai apropiat bazin, iar 41,5% reclamă că cel mai apropiat bazin este la peste 20 km distanţă, mai arată sursa citată.

Pe de altă parte, şase din zece profesori declară că în şcolile în care predau există copii care au înclinaţii sportive. Aceştia nu reuşesc, însă, să practice sportul pentru că familia nu îşi permite costuri de transport/echipament/antrenor (68%), nu au oportunităţi/spaţii de antrenament accesibile (56%) sau nu au suficientă susţinere din partea comunităţii (26%), arată sondajul.

Conform cercetării, există probleme de natură financiară şi de infrastructură în mediu rural, precum şi o nevoie de educare pentru a putea lua decizii informate privind oportunităţile sportive în care copiii ar putea fi implicaţi.

În mediul rural, "infrastructura sportivă şcolară fie lipseşte, fie este foarte învechită, ceea ce face dificilă practicarea activităţilor sportive", mai arată sursa citată.

Existenţa infrastructurii necesare pentru desfăşurarea activităţilor în şcoală, cât şi utilizarea acesteia sunt indicatori relevanţi pentru calitatea procesului de educaţie, evidenţiază World Vision România.

"În realitate, trebuie să recunoaştem că practicarea unui sport şi implicit performanţa sportivă din mediul rural sunt direct proporţionale şi cu lipsurile materiale. Noi, la World Vision România, derulăm programe educaţionale care includ activităţi sportive sau campanii despre importanţa sportului, dar fără o implicare a autorităţilor publice responsabile impactul nostru poate fi limitat. Unul dintre exemple este campania 'Summer of Firsts', prin care, an de an, ne propunem să oferim elevilor oportunităţi sportive pe perioada verii. Taberele de vară şi excursiile sunt un pas important, însă pentru a susţine sportul de performanţă în mediul rural este necesară o abordare coerentă şi este nevoie resursă umană specializată. Doar printr-un efort conjugat şi o investiţie serioasă putem depăşim limitările sezoniere şi să oferim susţinere pe termen lung", a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, citată în comunicat.

Organizaţia consideră că este imperativ să se investească în dezvoltarea infrastructurii sportive şi în transformarea sportului în prioritate de investiţie, să se deruleze campanii de informare şi educare a comunităţilor asupra importanţei şi beneficiilor activităţilor sportive. World Vision România pledează şi pentru investiţii în formarea unei resurse umane specializate în susţinerea activităţilor sportive şi accesul egal şi echitabil al comunităţilor la aceste resurse.

De asemenea, World Vision România consideră necesară alocarea de resurse pentru participarea la competiţii sportive şi includerea copiilor şi tinerilor care fac activităţi sportive ca şi categorie specifică a Programului Naţional de Masă Sănătoasă şi investiţia în infrastructura şcolară a liceelor şi şcolilor sportive care să permită implementarea acestui program. AGERPRES

Subiecte în articol: copii rural activități sportive scoala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri