Jurnalul.ro Ştiri Justitie Copiii unui medic român, confiscați de Finlanda

Copiii unui medic român, confiscați de Finlanda

de Dan Constantin    |   

Medicul Camelia Smicală, plecată în Finlanda, trăiește de patru ani calvarul despărțirii de cei doi copii minori, aflându-se într-o luptă inegală cu un sistem abuziv care a și condamnat-o pentru că a criticat autoritățile. Cazul este cunoscut diplomației românești, care s-a limitat la a observa derularea evenimentelor, fără să intervină. Finlanda, ajunsă acum la președinția rotativă a Consiliului European, sfidează fără jenă legislația europeană în domeniu, aplicând cu premeditare mamei românce și copiilor ei tortura psihică.

 

Cameliei Smicală, stabilită în Finlanda, divorțată de Jalaskoki, soțul ei, cetățean al acestei țări, este despărțită forțat de cei doi copii. Momentul punerii în plasament, în 2015, a semănat izbitor cu cazul scandalos al Sorinei, prin intervenția brutală a procuroarei la Baia de Aramă. Mamei i-au fost rupte coastele de zdrahonii poliției veniți să pună în executare o decizie a serviciului social, instituție la care fusese reclamată doctorița Smicală de fostul soț. Detaliile juridice ale acestei spețe analizate de avocata Ana-Corina Săcrieru, prezentate pe un site de specialitate, dau tabloul unei morți juridice, cum numește autoarea evoluția cazului Smicală. Punctul care putea schimba în bine situația acestei familii este momentul 6 ianuarie 2018, dată la care Mihai Smicală, fiul cel mare aflat în centrul de plasamemnt, a împlinit 12 ani. Potrivit legislației finlandeze, el avea în acel moment dreptul să fie audiat de autorități și să aprecieze măsurile la care este supus. Prin avocat, Mihai Smicală  cere Curții Supreme Administrative audierea de către un judecător. Cererea se baza pe legea din Finlanda – „o țară care pretinde că respectă atât înteresul superior al copilului cât și drepturile omului” - menționează solicitantul. În plus, Convenția privind drepturile copilului, semnată de Finlanda, întărea cererea de a fi audiat de judecător.

Respingeri în serie, fără răspuns

Curtea Supremă Administrativă a respins cererea. În toamna anului 2018, Mihai Smihală revine cu solicitarea , la care adaugă și revocarea măsurii de plasamnent, care l-ar fi adus la domiciliul mamei. Cererea minorului nu a fost considerată  demnă nici măcar de un răspuns. O lovitură vine și de la Avocatul poporului, instituție cu un rol similar celui din sistemul constituțional românesc. Controlul măsurilor judiciare privitoare la minori s-a materializat însă în cazul lui Mihai Smicală la respingerea cererilor și la păreri de rău pentru starea în care se află, adică de ostatec în centrul de copii. În luna mai 2019, Mihai Smicală depune o nouă solicitare judiciară pentru revocarea măsurii de plasament și  revenirea la domiciliul mamei. Deși cererea a fost depusă în regim de urgență pentru a fi audiat de un judecător în termen de două săptămâni conform legislației finlandeze, nu a sosit nici un răspuns de la autorități.

Condițiile impuse de sistemul de protecție a copilului sunt absolut inumane. Cei doi frați, Mihai și Maria, mezina cu un an mai mică, sunt ținuți despărțiți, în centre de plasament aflate la mare distanță, mamei fiindu-i permise vizite la trei săptămâni. Avocata Sorina Săcrieru menționează în analiza citată o serie de considerații juridice cu trimiteri la Regulamentul CE nr 2201/2003  privind domiciliul minorului. Or,  în acest caz, starea de fapt a celor trei - mamă și doi copii - este de prizonieri supuși unor proceduri forțate, împotriva voinței lor. Mai mult, Camelia Smicală lansează un  un apel disperat pe rețelele de socializare în care reclamă presiunile pe care le fac cei de la Serviciul Social asupra lui Mihai pentru a renunța la audierea de către judecător. Minorul este amenințat că va fi supus unor tratamente psihiatrice cu tratament medicamentos și izolare.

Situația familiei Smicală este absolut de neînțeles în logica bunului simț. În 2015, copiii au fost instituționalizați de autoritatea finlandeză pentru a-i proteja de abuzurile tatălui lor, cetățean finlandez. Mama , medic cu experiență de peste 20 de ani în urgențe medicale, nu a pierdut custodia copiilor, dar este împiedicată să-și exercite drepturile părintești. Serviciul Social din Tampere nu permite accesul Ambasadorului României în Finlanda la un dialog cu minorul Mihai Smicală. Aceeași interdicție este aplicată și preotului ortodox.

 

Subiecte în articol: copii Finlanda Camelia Smicală
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri