Jurnalul.ro Ştiri Observator Imagini teribile: Două copile de 12 ani, lovite în plin când traversau pe trecerea de pietoni

Imagini teribile: Două copile de 12 ani, lovite în plin când traversau pe trecerea de pietoni

Două fete de 12 ani au fost rănite, duminică, în urma unui accident produs într-o localitate din județul Galați. Fetele traversau strada prin loc semnalizat și au fost lovite de o autoutilitară. O fată a fost preluată de elicopter.

Accidentul a avut loc pe DN 25, în localitatea Barcea, județul Galați.

Aici, un bărbat de 48 de ani, din comuna Liești, județul Galați, conducea o autoutilitară. Ajuns la marcajul pietonal din dreptul primăriei, a surprins și accidentat două fete, ambele cu vârsta de 12 ani, din comuna Barcea, care traversau strada regulamentar, conform IPJ Galați.

Cele două fete au suferit mai multe răni. Una dintre ele a fost transportată cu elicopterul la Spitalul de Urgență pentru Copii "Sfântul Ioan" Galați, iar cealaltă la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci.

Șoferul are permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

fete lovite trecere

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: copile accident trece pietoni galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri