Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Corina Creţu a aprobat alocarea a 66,5 milioane de euro pentru continuarea a două mari proiecte de infrastructură a apei în România

Corina Creţu a aprobat alocarea a 66,5 milioane de euro pentru continuarea a două mari proiecte de infrastructură a apei în România

Aproximativ 66,5 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în două mari proiecte de infrastructură a apei în România. Cofinanţarea pentru faza a doua a proiectelor este asigurată prin acest Fond, în cadrul actualei perioade de programare (2014-2020).

"Fiecare euro investit în statele membre, prin politica de coeziune, contează; iar aceste două proiecte reprezintă un nou exemplu concret al unei Europe căreia îi pasă de bunăstarea cetăţenilor ei. Sper ca lucrările să fie finalizate în termenele prevăzute, pentru că astfel de investiții cofinanţate cu bani europeni  vizează atât îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a multor români, cât și protejarea mediului înconjurător", a declarat comisarul european Corina Creţu.

În judeţul Mehedinţi39 de milioane de euro vor fi investite în faza a doua a proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemului de apă și canalizare". Astfel, vor putea fi finalizate lucrările la sistemele de distribuţie şi tratare a apei, cu accent pe reabilitarea a 7 izvoare de apă potabilă, construirea a 8 rezervoare de depozitare şi modernizarea reţelei de apă potabilă şi canalizare în lungime de peste 200 de km. Proiectul urmează să fie finalizat până la sfârşitul anului 2019, asigurându-se astfel servicii publice de apă și canalizare de calitate pentru aproximativ 140.000 de locuitori din județ.

În judeţul Arad, aproximativ 27,5 milioane de euro sunt destinate fazei a doua a proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemului de apă şi canalizare", în cadrul căruia sunt prevăzute, între altele, lucrări pentru prelungirea reţelei de distribuţie a apei şi modernizarea a 6 uzine de tratare a apelor reziduale, în beneficiul a aproximativ 253.000 de locuitori.

Demarate în exerciţiul bugetar 2007-2013, ambele proiecte au beneficiat până acum de cofinanţare, prin Fondul de coeziune, de 76,2 milioane de euro - sistemul de apă din judeţul Arad - şi, respectiv, 10,6 milioane de euro - sistemul de apă din judeţul Mehedinţi.

Subiecte în articol: corina cretu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri