Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate CORONAVIRUS – Doctori din SUA demontează cele mai răspândite mituri. Sau le confirmă :)

CORONAVIRUS – Doctori din SUA demontează cele mai răspândite mituri. Sau le confirmă :)

Coronavirusul este cel mai discutat subiect de pe planetă, așa cum e și normal. Și desigur că circulă și tot felul de mituri și de zvonuri legate de acest virus și de boala în sine. Astăzi vă prezint ce spun doi doctori din SUA care, în intervenții la Fox News, au demontat sau confirmat, cu toate explicațiile aferente, cele mai rostogolite astfel de zvonuri.

Și începem cu Dr. Janette Nesheiwat care, la “Fox and friends”, a lămurit câteva chestiuni esențiale.

Și iată și traducerea celor mai importante pasaje:

Dacă îți ții respirația timp de 10 sec, nu ai coronavirus

FALS: Acesta nu este un test de excludere. Cel mai bun mod de pune diagnosticul de coronavirus este să fii examinat de un medic. Examinăm istoricul, facem prelevări, teste de sânge și putem chiar face radiografii dar să-ți ții respirația nu exclude sau confirmă coronavirusul. Și nu recomand asta. Poate fi chiar periculos pentru unele persoane.

Iritații ale pielii pot fi un semn de coronavirus

ADEVĂRAT: Da, de fapt, un studiu mic tocmai a apărut în Italia, pe aprox. 150 de persoane, care arată că 1 din 5 pacienți, adică 20%, aveau iritații ale pielii asociate cu diagnosticul de coronavirus. În mod cert am văzut astfel de cazuri. Se poate întâmpla dar se poate trata. Putem trata simptomele.

COVID 19 este ca o gripă

ȘI ADEVĂRAT ȘI FALS: Unele dintre simptomele coronavirusului se pot suprapune cu cele ale gripei. Dar coronavirusul este mult mai sever, mai letal. Durerile musculare, febra, frisoanele, acestea pot fi simptome similare dar ce am observat în cazul coronavirusului  este că dezvoltă mai multă durere în piept și dificultăți de respirație ceea ce mă face să cred că este cu siguranță mai periculos și mai letal.

Dacă îți curge nasul, este doar o răceală

POATE FI ADEVĂRAT: În anumite forme de coronavirus se poate să curgă nasul. Avem 7 forme, 2 alpha, 2 beta care pot cauza doar o răceală sau curgerea nasului. Dar avem stadii mai grave, precum SARS și MERS și actualul COVID 19, care pot fi mai serioase. Dar poate fi vorba despre alte feluri de răceală care să dea acest simptom că-ți curge nasul.

 

Citește aici întreg articolul

Subiecte în articol: coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri