Tragedie în cartierul Poarta 6 din Constanța: mamă ucisă de propriul fiu
O crimă de o violență extremă a zguduit municipiul Constanța. Un tânăr de 20 de ani este acuzat că și-ar fi ucis propria mamă, iar apoi ar fi petrecut o noapte întreagă în apartament, lângă trupul neînsuflețit al femeii, potrivit Observator News. Abia a doua zi, acesta ar fi sunat la 112 și ar fi recunoscut fapta.
Detalii tulburătoare despre crima din cartierul Poarta 6
Crima s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 18–19 ianuarie 2026, într-un apartament din cartierul Poarta 6, din Constanța. Potrivit primelor informații, un tânăr de aproximativ 20 de ani și-ar fi atacat mama cu un cuțit, provocându-i o plagă gravă la nivelul gâtului.
Femeia, în vârstă de 49 de ani, nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.
După comiterea faptei, tânărul nu ar fi părăsit imediat locuința. Surse apropiate anchetei indică faptul că acesta ar fi rămas o noapte întreagă în apartament, alături de cadavrul mamei, iar a doua zi ar fi ieșit pe străzile orașului.
Suspectul s-a autodenunțat la 112
În cursul zilei de luni, în jurul orei 13.00, tânărul ar fi sunat la 112, anunțând că, în noaptea precedentă, și-ar fi înjunghiat mama.
Polițiștii l-au identificat pe suspect în zona unui mall din Constanța, după care s-au deplasat împreună la adresa indicată. În apartament, oamenii legii au găsit trupul neînsuflețit al femeii.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul victimei.
Ce spun oficial polițiștii
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a transmis următorul comunicat oficial:
„Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiștii din Constanța au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul nopții trecute, și-ar fi înjunghiat mama.
Deplasați la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, într-un imobil fiind identificată o femeie, de 49 de ani, care prezenta o plagă înjunghiată.
Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul victimei.
Presupusul autor, de 20 de ani, este în custodia polițiștilor.
La locul faptei s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, care vor continua cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.”
Ancheta este coordonată de Parchetul Tribunalului Constanța
Tânărul a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, unde procurorii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Potrivit surselor judiciare, anchetatorii urmează să formuleze propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de omor calificat. Decizia va fi luată de un judecător de drepturi și libertăți și va putea fi contestată ulterior.
În momentul în care a fost scos din imobil și urcat în autospeciala poliției, suspectul a refuzat să facă declarații presei.