Cancerul de sân, cel de col uterin și cancerul ovarian sunt cele trei tipuri de cancer care afectează tot mai multe femei din România. Ce face statul român pentru a frâna creşterea alarmantă a bolilor oncologice la femei? „Mai nimic”, vorba reclamei. Până acum, doar mese rotunde, discuţii, planuri peste planuri şi multe, foarte multe promisiuni. Suntem codaşi în Europa atât la depistarea cancerelor, cât şi la tratament. Româncele au acces mai rapid la terapii inovatoare doar dacă își permit să le cumpere.
În prezent, ţara noastră se află între ultimele trei ţări din UE care nu au încă implementat un program naţional de screening pentru cancerul de sân, pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește procentul din populația feminină care a făcut un control al sânilor măcar o dată în viață şi pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul femeilor care au efectuat măcar o dată în viață un test Babeș-Papanicolau, potrivit Raportului „Afecţiunile Oncologice Feminine în România”, prezentat recent în Parlamentul European, de reprezentanţii Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii din România.
Din cele trei tipuri de afecţiuni oncologice, doar pentru cancerul de col uterin există un program național de screening lansat în august 2012. El este dedicat femeilor între 25 și 64 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, atât timp cât nu au diagnostic confirmat de cancer de col uterin.
Intenţie bună, implementare proastă
Programul a întâmpinat multiple dificultăți şi blocaje. În primul rând, nu toți medicii de familie sunt înscriși în program, ceea ce face ca o mare parte dintre femei să nu afle de acesta sau să nu-l poată accesa. De asemenea, lipsa procedurilor clare de implementare a programului, lipsa de promovare a acestuia, lipsa unei baze legale clare de angajare și remunerare a cadrelor medicale implicate au ridicat foarte multe obstacole în implementarea programului de screening. Mai mult, lipsa unei baze electronice de date a făcut imposibilă centralizarea informațiilor obținute și generarea de statistici pentru a putea urmări campania de screening și a rezolva problemele apărute pe parcurs.
Astfel, deşi Ministerul Sănătății își propusese ca în cinci ani de program să testeze circa 6 milioane de femei, până la finalul anului 2015, numărul de femei testate ajunsese la 630.000, rata de acoperire fiind de doar 10,5% din populația-țintă.
Cancerul mamar, ignorat total
Spre deosebire de cancerul de col uterin, în cazul celorlalte două afecţiuni oncologice, cancerul la sân şi ovarian, singurele iniţiative au venit din partea organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiilor de pacienţi.
Cancerul de sân este recunoscut ca fiind cel mai răspândit tip de cancer în rândul populației feminine, iar Ghidul European pentru asigurarea calității diagnosticării prevede efectuarea de mamografii anuale pentru femeile cu vârste cuprinse în intervalul 50-69 de ani. Cu toate acestea, România este printre puținele țări din Uniunea Europeană care nu au un program național de screening pentru cancerul de sân. Şi mai grav este că România se clasează pe ultimul loc în topul european privind procentul din populația feminină care a făcut un control al sânilor (mamografie) măcar o dată în viață – iar la acest capitol suntem cu mult în urma Greciei și Slovaciei, celelalte două țări care nu au program de screening pentru cancerul mamar, se mai arată în raport.
Acces la terapii inovatoare, la ani distanţă faţă de alţi europeni
Accesul la tratament reprezintă una dintre cele mai importante etape din traseul femeilor diagnosticate cu cancer. În general, însă, în România bolnavii trebuie să aștepte între două și șase luni pentru a primi medicamentele de care au nevoie, iar apoi se confruntă cu dispariţia acestora de pe piaţă. Tratamentul cancerului a evoluat foarte mult în ultimii ani, pentru majoritatea tipurilor de cancer, dar româncele au acces mai rapid la ultimele terapii doar dacă își permit să şi le cumpere.
Lista medicamentelor gratuite și compensate este actualizată la intervale foarte mari de timp, astfel că accesul la tratamentele noi este foarte mult întârziat. “Există o discrepanță considerabilă între tratamentele disponibile pacienților din alte țări europene și cele accesibile pacienților români, ceea ce reprezintă o îngrădire a drepturilor pacienților români la tratamente de ultimă generație. În perioada 2008 - 2015, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat 62 de medicamente originale noi împotriva cancerului. Doar 7 se regăsesc în acest moment pe lista medicamentelor compensate din România”, potrivit studiului.
De la Guvern, doar abureli cu sintagme preţioase
Pe 13 aprilie 2016, Ministerul Sănătății a lansat Planul Național Multianual Integrat de Control al Cancerului pentru perioada 2016-2020 (PNCC), prin care se propuneau strategii noi de control al acestei boli în România, conform direcțiilor comune de la nivel european. Practic, planul românesc anti-cancer cuprindea ceea ce alte ţări europene au de zeci de ani: Registre de Cancer pentru o evidenţă a îmbolnăvirilor, programe noi de screening al cancerelor mamare și colorectale, îmbunătăţirea programului de screening pentru cancerul de col uterin, măsuri de asigurare și control al calității diagnosticului și tratamentului. De asemenea, o componentă importantă a planului o reprezintă promovarea unui comportament preventiv, prin informarea populației în vederea evitării factorilor de risc, a expunerilor la noxe, pentru reducerea riscului global de cancer, precum și măsuri de prevenire primară prin politici de vaccinare împotriva hepatitelor cronice și a infecțiilor cu virus HPV. Şefii Executivului de la momentul respectiv au dat asigurări că există și resurse bugetare pentru implementarea PNCC. Un plan multianual, însă, înseamnă și o finanţare fără sincope pe parcursul mai multor ani, fără ca banii alocați să varieze în funcție de interesele politice de moment. România, însă, doar în ultimul an a avut două Guverne și se „coace” deja un al treilea, iar în fruntea Ministerului Sănătăţii s-au perindat trei miniștri. Fiecare cu propriul „plan de guvernare”. Prin urmare, PNCC a rămas undeva în aer, iar ultimul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, anunţa în această primăvară că a România a finalizat „un prim draft al Planului Naţional de Control al Cancerului (PNCC)”, elaborat la „standarde europene”. Ministerul Sănătăţii preciza că PNCC este „un document comprehensiv care propune un ansamblu de măsuri menite să asigure controlul cancerului în ţara noastră”. Documentul comprehensiv a rămas, însă la primul draft şi, cel mai probabil, acolo va rămâne. Ministrul demisionar Florian Bodog mai are de stat câteva zile în fruntea ministerului, iar un alt politician va prelua şefia Sănătăţii şi va anunţa, cu surle şi trâmbiţe, că a elaborat propriul „draft” al strategiei de stopare a bolilor oncologice.