Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bărbat reținut pentru o crimă comisă în parcarea unui mall din Constanța

Bărbat reținut pentru o crimă comisă în parcarea unui mall din Constanța

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii din Constanța, fiind suspect în cazul unei crime produse joi în parcarea unui mall din oraș.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor și de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Din probatoriul administrat a rezultat că la data de 24 octombrie 2024, în jurul orei 12.00, în timp ce se aflau în parcarea unui complex comercial de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, în cursul unui conflict spontan, fiind sub influența unor substanțe psihoactive, inculpatul a înjunghiat-o pe victima B.A. cu un cuțit, pe care îl purta asupra sa.

Victima a fost rănită în zona coapsei, ceea ce i-a provocat o hemoragie masivă, care a dus la deces în scurt timp, chiar dacă personalul medical al ambulanței a încercat resuscitarea.

Procurorul de caz a formulat vineri propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: crima mall constanta reţinut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri