Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cristian Săpunaru s-a retras din echipa națională

Cristian Săpunaru s-a retras din echipa națională

În vârstă de 35 de ani, Cristi Săpunaru, fundașul echipei Denizlispor, și-a anunțat  retragerea de la echipa națională de fotbal a României. El a făcut anunțul prin intermediul unei scrisori deschise. Conform GSP, Săpunaru s-a hotărât să se retragă, abia după ce a văzut că nu se află pe lista pentru Spania și Malta, fapt ce l-a determinat să adopte această decizie.

„Încep prin a spune MULȚUMESC! A fost cea mai mare mândrie a mea să îmi pot reprezenta țara și, în ultima perioadă, să port pe braț banderola de căpitan al Echipei Naționale, purtată de mari fotbaliști ai României și de oameni care acum sunt un model de urmat în viață! 

Mulțumesc tuturor celor care s-au aflat la conducerea Naționalei și la conducerea Federației Române de Fotbal! Celor care au avut încredere în mine, celor care m-au criticat, pentru că m-au făcut mai ambițios și mai bun. 

Tuturor celor care au fost alături de Echipa Națională și nu au încetat să ne încurajeze, indiferent de echipele pe care le susțineau. Tuturor colegilor cu care am împărțit vestiarul și cu care am reușit să participăm la două Campionate Europene. 

Am avut o carieră la care mulți visează și sunt mândru de ce am realizat. Dar a venit timpul să mă retrag de la Echipa Națională a României și să las locul celor tineri și dornici de performanță! 

Vă mulțumesc și sper din tot sufletul ca Echipa Națională să se califice la Campionatul European din 2020!  Hai România!”, este scrisoarea publicată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Subiecte în articol: Cristian Săpunaru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri