Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în 2010, 2015, 2016 şi 2018, a fost inclusă în lotul lărgit al naţionalei României pentru Campionatul Mondial de handbal feminin care va avea loc în Japonia, între 30 noiembrie şi 15 decembrie, potrivit site-ului FRH.
Selecţionerul suedez Tomas Ryde şi staff-ul naţionalei feminine au stabilit o listă de 28 de sportive, din care va fi alcătuit lotul definitiv pentru turneul final din Japonia. România face parte din Grupa C, alături de Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal şi Kazahstan.
Ryde a declarat recent că ''sunt şanse sub 20 la sută'' să o avem pe Cristina Neagu la Campionatul Mondial din Japonia, handbalista nefiind refăcută după operaţia suferită la genunchi.
Lotul lărgit al echipei României: Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska, Diana Ciucă (ambele de la SCM Râmnicu Vâlcea), Daciana Hosu (CSM Corona Braşov) - portari, Dana Abed-Kader (HC Zalău), Cristina Florică, Raluca Băcăoanu, Mădălina Zamfirescu (toate de la SCM Râmnicu Vâlcea), Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu, Daria Bucur, Sorina Tîrcă (toate de la CSM Corona Braşov), Elena Dache, Aneta Udriştioiu, Alina Vătu (toate de la HC Dunărea Brăila), Nicoleta Dincă, Andra Moroianu, Laura Pristăviţa (toate de la CS Gloria Bistriţa), Ana Maria Popa (SCM Gloria Buzău), Laura Moisă, Gabriela Perianu, Crina Pintea, Cristina Neagu (toate de la CSM Bucureşti), Lorena Ostase (CSM Slatina), Anca Polocoşer, Sonia Seraficeanu (ambele de la CS Minaur Baia Mare), Patricia Vizitiu (SCM Craiova).
AGERPRES