Din ce în ce mai mulţi români vor să ştie cu mulţi ani înainte de a ieşi la pensie câte puncte au acumulat la un moment dat pentru a putea lua o decizie referitoare la schimbarea locului de muncă. Vestea proastă este că reprezentanţii caselor de pensii refuză să dea această informaţie. Totuşi, doritorii pot să-şi verifice online stagiul de cotizare, prin accesarea portalului CNPP. Casa Naţională de Pensii Publice pune astfel, parţial, la dispoziţia asiguraţilor, anterior pensionării, informaţiile referitoare la stagiile ce vor fi luate în calcul pentru stabilirea pensiei şi la veniturile asigurate care au constituit baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale. Însă informaţia nu este disponibilă decât începând cu data de aprilie 2001. Documentul numit Stagii anuale arată punctajul anual, precum şi punctajul pe total perioadă. Pentru anii de dinainte de 2001, Casa Naţională de Pensii Publice oferă doar informaţiile existente în Cărţile de Muncă, adică salariul de încadrare, grupa de muncă, dar nu şi numărul de puncte acumulate în fiecare an. Totuşi, doritorii pot împărţi salariul brut înscris în Cartea de Muncă la salariul mediu brut din perioada respectivă, ca să afle numărul de puncte. Este însă o muncă titanică având în vedere că între 1991 şi 1994 a fost hiperinflaţie, iar salariile se schimbau de opt-nouă ori pe parcursul unui an.
Cum îmi deschid contul
Pentru crearea unui cont online trebuie completat formularului de creare cont de pe portalului CNPP. Este necesară introducerea datelor de identificare (numele şi prenumele, CNP, adresa de e-mail, act de identitate). După finalizarea completării formularului se apasă butonul Print pentru a putea fi semnat olograf în original, pe hârtie. Solicitantul se va prezenta personal cu cererea semnată la oricare casa teritorială de pensii, împreună cu actul de identitate în original şi copie. După aprobarea cererii utilizatorul va primi datele de acces pe e-mailul specificat în cerere.