Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cum facem cele mai bune murături

Cum facem cele mai bune murături

Castraveţii, varza sau gogonelele puse toamna în saramură sau oţet îşi păstrează neatinse calităţile curative şi, pe lângă faptul că merg grozav cu tot felul de mâncăruri pe timpul iernii, sunt şi o sursă excelentă de vitamine. Fiecare gospodărie are reţetele sale pentru cele mai gustoase murături, iar câteva sfaturi despre cum se pot păstra cât mai bine vă pot fi de folos. Foarte important este locul în care veţi ţine borcanele în care murăturile fermentează. Dacă e prea cald şi aerul uscat, e posibil ca alte bacterii să intervină în procesul de fermentaţie, iar gogonelele sau gogoşarii pot prinde mucegai sau mirosuri neplăcute. Dacă e prea frig, procesul de fermentaţie va fi încetinit. Nu uitaţi să acoperiţi foarte bine borcanele, pentru a nu pătrunde niciun pic de aer înăuntru. Pentru că oxigenul favorizează răspândirea microbilor, dacă o părticică de castravete, de exemplu, ia contact cu aerul, se va altera imediat. Mare atenţie şi la condimente! Usturoiul, de exemplu, nu doar aduce o aromă deosebită murăturilor, ci, pus din belşug printre castraveţii muraţi, ţine sub control bacteriile ce împiedică dezvoltarea acidului lactic. Nu uitaţi nici de mărar sau de boabele de muştar. În ceea ce priveşte murăturile conservate în oţet, e bine să folosim un oţet de calitate, făcut din vin sau din miere, care are capacitatea de a vindeca anumite disfuncţii digestive, scade tensiunea şi tratează infecţiile urinare. De asemenea, oţetul folosit împreună cu sarea amplifică efectul său antibacterian.
 

Ponturi la borcan

Pentru conservele murate în saramură, trebuie să folositi castraveţi mici, cu coaja subţire şi multe broboane, iar legumele pe care le puneţi la murat trebuie să fie proaspete, sănătoase, necrăpate sau lovite. De asemenea, e indicat să aşezaţi legumele în borcane în funcţie de soiul şi mărimea lor, pentru a vă asigura că fermentaţia s-a realizat uniform. Dacă vă grăbiţi şi doriţi ca murăturile să fie gata mai repede, imediat dupa opărire şi răcire străpungeţi legumele cu o furculiţă în două-trei locuri.


Murăturile în oţet se păstrează mai mult şi sunt prielnice sănătăţii. De obicei, în oţet se conservă castraveţi, gogoşari, pătlăgele verzi sau ciuperci

Subiecte în articol: murături
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri