Jurnalul.ro Ştiri Social Cum vor lucra băncile de Sărbători

Cum vor lucra băncile de Sărbători

Băncile comerciale nu lucrează cu publicul în zilele de 25 şi 26 decembrie 2016, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2017, cu excepţia unor unităţi din centrele comerciale, dar anunţă canalele alternative aflate la dispoziţia clienţilor în zilele menţionate. 

În cazul BRD-Groupe Societe Generale, pe 24 decembrie, unităţile care au în mod normal program de lucru în zilele de sâmbătă vor fi deschise între orele 9:00 şi 13:00. 

"Pe 25, 26 decembrie 2016 şi 1, 2 ianuarie 2017, unităţile BRD vor fi închise (cu excepţia anumitor agenţii situate în centrele comerciale). Pe 27, 28, 29 şi 30 decembrie 2016, unităţile BRD vor avea program normal de lucru", se menţionează într-un comunicat al băncii. 

Totodată, instituţia menţionează că pe 31 decembrie 2016, sunt deschise unităţile BRD din centrele comerciale. 

"Pe 25 şi 26 decembrie 2016 şi 1 şi 2 ianuarie 2017 vor fi disponibile opţiunile automate de consultare sold/operaţiuni şi serviciile de urgenţă dedicate posesorilor de carduri şi utilizatorilor MyBRD (Net şi Mobile), MultiX, BRD@ffice", se mai arată în comunicatul citat. 

Şi La Raiffeisen Bank, zilele de 25-26 decembrie 2016 şi 1-2 ianuarie 2017 sunt nelucrătoare, cu excepţia unităţilor din centrele comerciale care au program special. 

"În plus, aceste agenţii şi-au adaptat programul şi în zilele de 24 şi 31 decembrie 2016", se arată într-un comunicat al băncii. Programul agenţiilor poate fi consultat pe pagina de internet a băncii. 

De asemenea, Departamentul Servicii Clienti (Call Center) va asigura asistenţa permanentă pentru urgenţe Carduri, Smart Mobile, SmartTel, Raiffeisen Online, Clienţi de Top şi FWR, mai anunţă banca. 

Banca Transilvania anunţă că în zilele de sâmbătă, 24 decembrie şi 31 ianuarie, vor fi deschise unităţile din mall-uri şi anumite centre comerciale, în intervalul 10:00-18:00, iar de Crăciun (25 şi 26 Decembrie) şi de Anul Nou (1 şi 2 ianuarie 2017) toate unităţile BT vor fi închise. 

Banca anunţă şi modalităţile alternative de plată/tranzacţii pe care clienţii BT le au la dispoziţie, respectiv BT24 Internet Banking şi Mobile Banking BT24 Facturi şi bancomate. 

Şi la Bancpost, luni, 26 decembrie 2016 şi luni, 2 ianuarie 2017 sunt zile de sărbătoare legală şi, prin urmare, nelucrătoare, cu excepţia Agenţiei Mall Băneasa care va avea închis duminică, 25 decembrie 2016 şi duminică, 1 ianuarie 2017.  

În plus, toate terminalele Bancpost (ATM-uri, POS-uri şi Expres de Plăţi amplasate în zonele Deschis 24 Ore) vor funcţiona normal. 

"Serviciile Fastbanking şi FastMobile vor fi de asemenea funcţionale, însă toate tranzacţiile aprobate de client în aceste zile se vor procesa începând cu următoarele zile bancare lucrătoare, adică 27.12. 2016 şi respectiv 03.01.2017", precizează banca.

Sursa: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri