Jurnalul.ro Ştiri Externe Cursa înarmării. Industria de apărare prosperă datorită războiului din Ucraina. Firmele americane, în topul investitorilor din UE

Cursa înarmării. Industria de apărare prosperă datorită războiului din Ucraina. Firmele americane, în topul investitorilor din UE

de Redacția Jurnalul    |   

Cotațiile bursiere al acțiunilor companiilor din apărare au crescut vertiginos de la începutul războiului din Ucraina. Investitorii se bazează pe bugetele mai mari destinate acestei industrii și creșterea cheltuielilor pentru sprijinirea Kievului, scrie Financial Times.

Indicele MSCI arată că firmele din acest domeniu au crescut cu circa 30% față de octombrie 2022 și cu 15% raportat la acțiunile companiilor la nivel global. Indicele european Stoxx al societăților din apărare și aerospațiale s-au majorat cu peste 30%. 

Acest lucru ar putea fi un indiciu că războiul se va prelungi. 
"În toamnă a fost o conştientizare că războiul va dura mai mult și va fi nevoie de mai multă muniţie", spune Sven Weier, analist la banca elveţiană UBS.
"Credem că 2022 a fost cel mai bun an pentru acţiunile din sectorul apărării din ultimii 40 de ani", este de părere şi Robert Stallard, analist la Vertical Research Partners.

Însă alți analiști cred că va urma o perioadă dificilă pentru sectorul de apărare deoarece "o mare parte din veştile bune sunt încorporate deja în acţiunile companiilor din sectorul apărării", spune Robert Stallard. 

Și Byron Callan, director la firma de cercetare Capital Alpha Partners, este de părere că vor exista probleme privind forța de muncă și aprovizionarea cu materii prime. 

Totodată, cei mai mari investitori în producătorii europeni de armament sunt firme de peste ocean. Astfel că 8 din primii 10 acționari ai producătorului german Rheinmetall sunt companii din SUA, 7 din primii 10 acționari ai grupului italian Leonardo și 8 din 10 acționari ai societății britanice BAE sunt americani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: apărare armata razboi ucraina acţiuni bursa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri