Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Cursă infernală, în acestă seară, la Asia Express: o echipă iese din concurs după ultima șansă. Bilanțul decide semifinaliștii de pe Drumul Zeilor

Cursă infernală, în acestă seară, la Asia Express: o echipă iese din concurs după ultima șansă. Bilanțul decide semifinaliștii de pe Drumul Zeilor

Rezultat încurajator pentru Ioana State și Mane Voicu după întrecerea din ediția de ieri Asia Express: echipa a ajuns prima la Irina Fodor, dar bucuria nu a fost deplină, întrucât, în această fază a competiției, nu mai există a doua imunitate. În această seară urmează bilanțul etapei, care va decide perechile semifinaliste.

Primul loc obținut ieri seară a adus speranțe perechii Mane și State pentru evoluția în concurs. Dar, în afara cazării la hotel, cei doi concurenți nu au primit scutul imun care să-i ferească de voturile adversarilor – așadar, la careul din această seară, sunt la fel de expuși ca celelalte echipe, cu excepția lui Nicolai Tand și a lui Sorin Brotnei. Băieții dețin ultima imunitate a acestui sezon și sunt singurii care în acest moment au locurile asigurate în etapa semifinală. Celelalte echipe vor trece prin emoțiile careului de diseară. ”Poate, în sfârșit, ceilalți nu ne vor mai considera atât de slabi încât să ne ia cu ei la ultima șansă. Am demonstrat că, dacă s-ar mai fi dat imunitatea mică, noi am fi luat-o două etape la rând. Ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru ei: dacă ne vor în cursă, ne turăm motoarele și s-ar putea să fim un pic mai odihniți”, a declarat Ioana State. ”Începe să fie deranjantă pentru mine atitudinea asta a celorlalte echipe cum că suntem mai slabi, pentru că, în ultima perioadă, am confirmat destul de des că putem ajunge pe locurile fruntașe”, a punctat Mane. Dar oare primul loc va avea efectul scontat la careul de diseară? Finalul etapei trecute le-a dat planurile peste cap: cu același loc întâi în palmares, Ioana și Mane au fost votați să intre la ultima șansă, trecând de la extaz la agonie. Așadar, presiunea de la careu va fi uriașă.

Cursa pentru ultima șansă se va desfășura în Surabaya, capitala Javei de Est, al doilea oraș ca mărime din Indonezia și a patra aglomerație a lumii. Iar lupta va mai avea o miză importantă, în afara locurilor din Semifinală. Echipele vor fi nevoite să găsească cele mai diverse modalități pentru a-și câștiga existența în marele oraș, banii strânși plecând spre niște adolescenți din Indonezia care au nevoie de ajutor financiar. O motivație în plus pentru perechile condamnate la ultima șansă, care știu că la finalul cursei urmează o eliminare. Pe Drumul Zeilor nu mai e loc de îndurare în această fază a competiției. Cine a ajuns pe ultimele două locuri? Cine va fi votat să plece la ultima șansă? Și ce echipă va părăsi competiția? Telespectatorii vor afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri