Jurnalul.ro Ştiri Externe Curtea Penală Internațională se alătură echipei care investighează presupuse crime de război în Ucraina

Curtea Penală Internațională se alătură echipei care investighează presupuse crime de război în Ucraina

Curtea Penală Internațională (CPI) se va alătura echipei care investighează acuzațiile de crime de război din Ucraina, a anunțat luni Eurojust, agenția Uniunii Europene pentru cooperare în domeniul justiției penale.

Procurorii generali din Lituania, Polonia și Ucraina au semnat un acord pentru prima participare a tribunalului internațional pentru crime de război la o echipă de anchetă, a declarat procurorul CPI, Karim Khan, potrivit Sky News.

„Prin acest acord, părțile trimit un mesaj clar că vor fi depuse toate eforturile pentru a aduna în mod eficient dovezi privind crimele internaționale de bază comise în Ucraina și pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției", a declarat Eurojust prin intermediul unui comunicat.

Luna trecută, domnul Khan a deschis o anchetă privind posibile crime de război comise de forțele rusești.

Ucraina, Lituania și Polonia au semnat un acord de înființare a unei echipe care să permită schimbul de informații și investigarea presupuselor crime de război și crime împotriva umanității.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: curtea penala internationala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri