Jurnalul.ro Ştiri Externe Curtea Supremă a Spaniei refuză eliberarea separatistului catalan Oriol Junqueras

Curtea Supremă a Spaniei refuză eliberarea separatistului catalan Oriol Junqueras

Curtea Supremă spaniolă a refuzat să-i permită separatistului catalan Oriol Junqueras să-şi preia postul de eurodeputat, în pofida unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a apreciat că el beneficiază de imunitate la fel ca toţi deputaţii europeni.

Junqueras, fostul număr doi al guvernului regional catalan, a fost condamnat de justiţia spaniolă, pe 14 octombrie, la 13 ani de închisoare cu executare pentru rebeliune şi deturnare de fonduri publice, în urma tentativei eşuate de secesiune a Cataloniei. El este unul din cei nouă lideri separatişti condamnaţi în procesul deschis pentru organizarea referendumului de independenţă în 2017.

Dar, la alegerile europene din luna mai, Junqueras a obţinut un mandat în Parlamentul European din partea Stângii Republicane din Catalonia (ERC). Justiţia spaniolă i-a permis lui Junqueras să candideze în timp ce acesta se afla în detenţie preventivă, dar a refuzat să-l pună în libertate pentru a participa la şedinţa de constituire a PE.

Prin urmare, el s-a adresat Curţii de Justiţie a UE (CJUE), care pe 19 decembrie i-a dat câştig de cauză în privinţa imunităţii de europarlamentar, instanţa europeană considerând că statul spaniol ar fi trebuit să-i permită să iasă din închisoare pentru a-şi ocupa locul în legislativul european.

Însă Curtea Supremă spaniolă a apreciat în verdictul anunţat joi că ''nu există temei pentru eliberarea'' sa, respingând astfel cererea de a-i permite lui Junqueras să se deplaseze la sediul Parlamentului European pentru a-şi prelua postul de eurodeputat.

AGERPRES

Subiecte în articol: Spania catalania oriol junqueras
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri