Jurnalul.ro Auto Cutremur pe piaţa auto europeană. Cine mai poate opri asaltul chinezesc în UE?

Cutremur pe piaţa auto europeană. Cine mai poate opri asaltul chinezesc în UE?

de Cătălin F. Vărzaru    |   

Vin vremuri grele pentru o industrie-locomotivă în Uniunea Europeană. Producătorii autohtoni gâfâie sub presiunea asaltului chinezesc. Iar Germania este prima lovită. Şi loveşte, la rândul ei în alţi producători, după principiul dominoului. Şi în timp ce marile concerne îşi închid fabricile, sau plănuiesc s-o facă, China intră pe uşa din spate, după ce a fost frânată pe cea din faţă prin mărirea de taxe. Prin cârtiţe de genul lui Viktor Orban, regimul comunist reuşeşte să mute producţia maşinilor cu nume ciudate prin inima Europei. Şi au în plan să pună mâna şi pe ce nu mai pot duce marii producători europeni.

Audi își va închide unitatea de producție din Bruxelles, Belgia, în luna februarie a anului viitor. Uzina din Forest este amenințată de mai multe luni și va fi prima fabrică închisă de grupul VW în Europa. Aceasta se ocupă de producția modelului Q8 e-tron și are aproximativ 3.000 de angajați care vor sta acasă din 28 februarie. Grupul VW a confirmat anterior că a existat o încetinire a cererii pentru modelele Q8 e-tron construite la Bruxelles și că nu intenționează să construiască alte vehicule la acest amplasament. Decizia a fost luată în cursul unei reuniuni a comitetului de întreprindere cu sindicatele la începutul săptămânii. Producția modelului Q8 e-tron va continua până la închidere, iar lucrătorii vor trebui să se întoarcă din vacanța de Crăciun pentru a finaliza ultimele două luni de lucru în două schimburi. Audi a căutat modalități de a face uzina viabilă, a discutat cu 26 de potențiali investitori care s-au arătat interesați de uzină, dar, potrivit constructorului auto, niciunul dintre aceștia nu a prezentat un plan de afaceri sustenabil. Purtătorul de cuvânt al Audi Bruxelles, Peter D'hoore, a declarat pentru The Brussel Times că nu a fost găsită nicio alternativă viabilă pentru a menține situl în viață. „Mai mult de douăzeci de modele de afaceri alternative au fost analizate ca parte a procesului de informare și consultare, de exemplu în domeniile electromobilității și tehnologiei bateriilor, dar și sustenabilității ciclului de viață și noilor modele de afaceri de-a lungul lanțului valoric”, a declarat D'hoore. În prezent, conducerea uzinei va finaliza informațiile și procesul de consultare cu lucrătorii în cadrul unei reuniuni a comitetului de întreprindere programată pentru 12 noiembrie. Cei care se erijează în posibilii salvatori ai uzinei aproape să fie pusă pe butuci sunt nimeni alţii decât… chinezii. Nio anunţa luna trecută, prin intermediul unei publicaţii belgiene citată de Automotive News, că ar pregăti o oferă pentru acest centru de producţie. Doar că nu pentru Audi, ci pentru ei. Aici, comuniştii ar urma să-şi proiecteze viitoarele hypercaruri. Conform sindicatelor belgiene, o delegație chineză ar fi vizitat deja uzina. Decizia Nio a venit după ce UE a crescut taxa vamală cu 21% pentru automobilele produse de ei.

Premieră nedorită

Şi Audi nu este singura problemă din curtea celui mai mare producător german. Conducerea Volkswagen intenționează să închidă cel puțin 3 fabrici, să reducă zeci de mii de locuri de muncă și să taie salariile cu 10% pentru angajații rămași, conform unei declarații din partea reprezentanților angajaților. Constructorul auto intenționează, de asemenea, să reducă dimensiunile tuturor fabricilor rămase. Acest lucru va duce, conform afirmațiilor, la externalizarea multor sarcini și chiar a unor departamente întregi către furnizori de servicii externi. Acest anunț vine după ce Volkswagen a emis recent al doilea avertisment privind profitul în mai puțin de 3 luni. Cererea slabă pe piețele din China și Europa, împreună cu o tranziție deficitară către vehicule electrice, au afectat veniturile producătorului auto. Pe lângă reducerea de 10% a salariilor, se va aplica și un îngheț salarial pentru anii 2025 și 2026. Consiliul de administrație dorește, de asemenea, să elimine prima lunară de negociere colectivă de 167 de euro și alte bonusuri. Dacă planurile de închidere vor fi implementate, acesta ar fi pentru prima dată în istoria de 87 de ani a Volkswagen când o fabrică va fi închisă pe teritoriul german. În prezent, VW are 10 fabrici și 300.000 de angajați în Germania.

Stellantis gâfâie

VW nu este singurul afectat. Grupul Stellantis - ce deţine în Europa mărcile Peugeot, Citroen, DS, Opel, Fiat, Alfa Romeo, Maserati, Lancia şi Abhart - arată cu degetul către furnizorul său european, Brose, pentru oprirea producției la unitatea sa din Windsor. Stellantis a deschis un proces în speranța de a ajunge la o înțelegere mai avantajoasă. Brose, unul dintre cei mai mari cinci producători de piese auto din lume, aprovizionează şi furnizorii de nivel unu, dar în acest caz, stabilește cantitatea de piese pe care să le producă și unde să le trimită în funcție de comenzile Stellantis. Începând cu luna august 2023, se pare că a amenințat concernul auto cu o întrerupere a livrărilor dacă producătorul auto nu este de acord cu o creștere a prețurilor. Potrivit presei americane, cele două părți au ajuns la un acord în noiembrie, dar Stellantis susține că Brose și-a încălcat cuvântul după aceea. „A devenit din ce în ce mai clar că, dacă instanța nu dispune altfel, Brose va refuza să își onoreze contractele cu FCA și va continua să ceară mai mulți bani pentru bunurile sale, după cum dorește, lăsând în pericol funcționarea continuă a uzinelor FCA”, se arată în proces. „Nu comentăm litigiile în curs”, a afirmat Brose în declarație. Şi Brose nu furnizează piese doar pentru Stellantis, ci şi pentru marea parte a industriei auto occidentale. 

BYD jubilează

Nu acelaşi război economic se poartă şi acolo unde partidul planifică economia pe cincinale. Producătorii chinezi nu au probleme de acest gen, iar planurile lor duduie. Stella Li, vicepreședinta BYD și cea care coordonează direct afacerile constructorului chinez pe piața din Europa, spune că obstacolul noilor taxe vamale va fi depășit prin producția locală. BYD nu se va împiedica de noile tarife introduse de Uniunea Europeană pentru automobilele electrice produse în China și își va continua planul strategic de extindere, potrivit declarațiilor făcute de Stella Li. „Vom produce în Europa. Tarifele reprezintă o provocare pe termen scurt pentru noi, dar pe termen lung lucrăm la o soluție”, spune șefa BYD, într-un interviu realizat de Automobilwoche, Vicepreședinta BYD confirmă faptul că investiția din Ungaria va fi finalizată anul viitor și va începe să producă automobile pentru piața europeană. Ea nu a dat detalii despre modelul fabricat în Ungaria, dar a spus că vor fi preponderent mașini cu propulsie electrică. Pentru o a doua uzină în regiune, Stella Li spune că este luată în calcul Turcia, dar încă se lucrează la detalii. Producția din Ungaria ar putea fi pornită în 2026. Pe de altă parte, ea a spus că este deschisă la posibile discuții pentru achiziția unei fabrici de la alți producători, dar nu a inițiat astfel de discuții până în prezent. Pe de altă parte, ea a spus că decizia de cumpărare a distribuitorul Hedin, pentru piața din Germania și alte piețe din regiune face parte din strategia companiei. „Trebuie să luăm mai mult control asupra vânzărilor și distribuției”.

Coşmarul producătorilor europeni de automobile se numeşte Stella Li, vicepreşedinte BYD

- 3 uzine are în plan să închidă VW

- 2026 ar putea fi anul în care BYD va produce electrice în Ungaria

- 3.000 de angajaţi vor rămâne fără serviciu după închiderea fabricii Audi din Bruxelles

Avantaje

- electrice chinezeşti mai ieftine

- tehnologie nouă în domeniul acumulatorilor

 

Dezavantaje

- fiabilitate sub semnul întrebării

- impact negativ pentru economia UE

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: cutremur piata auto europa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri