Jurnalul.ro Timp liber Monden David Hasselhoff dezvăluie că este un admirator al maşinilor Trabant

David Hasselhoff dezvăluie că este un admirator al maşinilor Trabant

Actorul şi cântăreţul american David Hasselhoff a dezvăluit că este un mare admirator al maşinilor Trabant, un model clasic de automobil fabricat în fosta Republică Democrată Germană (RDG), informează DPA.

Starul american a declarat că Trabantul, o maşină low-cost, adeseori ridiculizată şi considerată un simbol al societăţii comuniste, este „un automobil amuzant” şi că şi-ar dori să aibă un astfel de model în curtea reşedinţei sale din Statele Unite.

Artistul de 67 de ani, protagonist al serialelor „Knight Rider” din anii 1980 şi „Baywatch” din anii 1990, a făcut aceste declaraţii sâmbătă, după ce a filmat un videoclip în Berlin.

La scurt timp după încheierea filmărilor, el a fost provocat de jurnalişti să facă o întoarcere de 180 de grade la volanul unui Trabant, o maşină care nu este deloc renumită pentru manevrabilitatea sa. Artistul, supranumit „The Hoff”, a reuşit să execute cu succes o astfel de manevră.

În timpul filmărilor pentru videoclip, mai mult de 10 modele Trabant colorate au circulat pe Podul Rathaus, care duce spre Primăria din Berlin. Cântăreţul a mers pe jos pe acel pod.

Şoferii automobilelor Trabant au claxonat pe ritmurile piesei „Looking For Freedom”, un cântec celebru din repertoriul artistului american, şi au fost salutaţi cu entuziasm de David Hasselhoff.

La câteva săptămâni după căderea Zidului Berlinului în 1989, David Hasselhoff a interpretat aceeaşi piesă la petrecerea de Revelion organizată în faţa Porţii Brandenburg. Cântecul „Looking For Freedom” a stat opt săptămâni pe primul loc în topurile muzicale din Germania.

În luna mai a acestui an, „The Hoff” şi-a exprimat dorinţa de a cânta din nou de Revelion în capitala Germaniei, dar, atunci când a fost întrebat sâmbătă de jurnaliştii de la DPA în legătură cu această posibilitate, starul american a spus că acest eveniment va depinde de celelalte show-uri programate în agenda sa de lucru. Pentru moment, se pare că „The Hoff” se va afla în acea perioadă a anului în Marea Britanie.

În noul său clip, turnat pentru a marca a 30-a aniversare a căderii Zidului Berlinului, celebrată pe 9 noiembrie, David Hasselhoff a purtat o eşarfă cu imprimeuri reprezentând clapele unui pian. Starul american a purtat o eşarfă similară în timpul concertului său de Revelion, susţinut la Berlin, în 1989.

Artistul a mai spus că videoclipul cu automobile Trabant care au claxonat sâmbătă pe ritmurile piesei sale reprezintă „un tribut minunat” adus acestei aniversări speciale.

El a recunoscut, de asemenea, că în 1989 nu a înţeles pe deplin însemnătatea pe care acest cântec a avut-o pentru publicul german.

AGERPRES

Subiecte în articol: trabant David Hasselhoff
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri