Fac prinsoare pe ce vreți că, după ce ați citit numai titlul, îmi veți pune și întrebarea: alt subiect nu găseai? După care veți continua întrebându-mă pe cine cred că ar mai interesa,astăzi, povestea, de vreme ce promisiunea a fost făcută, hăt în noiembrie 2014, la Cluj, atunci când candidatul ACL, Klaus Iohannis, se afla în plină campanie electorală?
Cu toate scuzele re rigoare, dați-mi voie să vă contrazic. Pentru că, după cum știm cu toții, chiriașul, în exercițiul mandatului,acolo în Dealul Cotrocenilor, se află,cu arme și bagaje, în plină campanie pentru un al doilea mandat. Motiv pentru care, ca simplu cap de locuitor, așa cum figurez în statisticile INS, îmi permit să îl întreb pe domnul Klaus Iohannis de ce și-a uitat așa de repede această atât de curajoasă și generoasă promisiune? Dar, pentru că știm cam câtă vreme îi ia domniei sale pentru a-și consulta sfetnicii și propria conștiință pentru ca să răspundă la întrebări mult mai simple decât aceasta, vă propun să încercăm să ne răspundem noi la întrebare folosind clasică metodă al lui ,,ce ar fi fost dacă ar fi fost și ce ar fi fost dacă nu ar fi fost?’’
Bunăoară, dacă s-ar fi auto-exclus, imediat după preluarea funcției supreme în statul de drept, de sub protecția imunității prezidențiale, mai putea domnul Klaus Iohannis să îmbrace geaca roșie și să se pună în fruntea manifestanților care cereau din răsputeri- dar cam fără motive și argumente!- demisia guvernului rezultat în urma votului liber exprimat al românilor? Asta ca să nu mai insistăm asupra ideii că,prin ea însăși, sintagma ,,guvernul meu’’ numai a limbaj democratic nu aduce. Limbaj care, știm cu toții de la Ferdinand de Saussure încoace, nu este mai mult sau mai puțin precis decât gândirea pe care o exprimă.
Situație în care nici nu este prea greu de imaginat ce s-ar fi întâmplat dacă președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să răspundă, în fața Parlamentului într-o primă instanță, pentru opiniile cu un marcat caracter politic pe care le-a exprimat, atunci și în nenumărate alte ocazii, asupra unor persoane publice aflate la conducerea partidelor alianței guvernamentale, persoane care îndeplinesc foarte funcții în instituțiile statului de drept? Ar mai fi mai putut domnia sa să emită cu atâta nonșalanță suspiciunea ( nu chiar… rezonabilă) că , aflați în vizită oficială în Israel, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au făcut cine știe ce înțelegeri cu oamenii de afaceri din țara-gazdă? Păi nu trebuia, în acest caz, ca domnia sa să vină cu probe, poate chiar în instanță, iar, în cazul că nu le-ar fi adus sau nu ar fi fost valabile, să răspundă juridic și moral pentru afirmațiile domniei sale? Bineînțeles că așa trebuia, dar,de vreme ce domnul președinte nu s-a ținut de promisiune și nu a renunțat,de bună voie și nesilit de nimeni, la imunitate, cine și cui să îi mai ceară să răspundă pentru asemenea declarații de o vădită rea-credință și cu un pronunțat caracter politic? Declarații care ar fi putut să ne aducă enorme prejudicii de natură politică, diplomatică și economică de care numai calmul și înțelepciunea partenerilor din Israel ne-au scutit.
La fel de bine pot funcționa mecanismele clasice ale bunei științe a logicii și atunci când ne referim la repetatele declarații pe care, tot președintele Klaus Iohannis, le-a făcut acuzând incapacitatea guvernului României și a premierului său de a exercita președinția Consiliului UE. Fapt nemaiîntâlnit în istoria marii familii europene, adică al unui șef de stat care să dea vot de neîncredere guvernului propriei țări. Și asta numai și numai pentru că acesta nu este ,,guvernul meu’’. Ceea ce, iertat să fiu, dar tot a declarații fățiș politice și partizane aduce. După cum tot a politichie sau, după cum a demonstrat-o încă acum o sută și ceva de ani C Rădulescu Motru, a politicianism aduce refuzul președintelui Klaus Iohannis de a promulga Bugetul pe anul în curs invocând motivul – în realitate, pretextul- că ar fi ,,neconstituțional’’. Tertip jenant,prin reaua sa credință și prin dorința sa de răzbunare meschină și politicianistă, de pe urma căruia au de suferit toate categoriile sociale ale scumpei noastre patrii. Din partea cărora, spre sfârșitul anului, candidatul asumat și anunțat al PNL, Klaus Iohannis, va dori să obțină votul pentru un nou mandat prezidențial.
Că nu a fost și că nici nu putea fi vorba despre ,,neconstituționalitate’’ în construcția bugetului, asta i-a spus-o verde în față președintelui Klaus Iohannis Curtea Constituțională! Instituție pe care domnia sa o supune unui înverșunat asalt de solicitări. Pentru ca, după ce a primit răspunsuri care, de cele mai multe ori îi infirmă categoric unghiul politicianist de abordare, domnia sa se face a nu avea habar. Continuând să lanseze alte declarații politice. Declarații pentru care domnia sa nu va răspunde, aflându-se sub protecția articolului 84 din Constituția României!
Iar , dacă cele discutate până acum nu v-au convins, poate vă va risipi îndoiala un document de dată foarte recentă și anume Motivarea Curții de Apel București care a decis să anuleze decretul prezidențial de numire a Șefului Statului Major al Armatei. Decret prin care Președintele Klaus Iohannis a prelungit cu încă un an mandatul generalului Mihai Ciucă, deși de pe documentul iscălit și parafat la Palatul Cotroceni lipseau atât propunerea Ministrului Apărării Naționale cât și semnătura Primului Ministru al României. Și de această dată, domnul președinte procedând după același tipic al unui ,,sic volo’’ sau , într-un limbaj mai autohton în cazul de față, după cel al lui ,,weil ich vill’’. Situație în care revenim la întrebare: ce s-ar fi întâmplat dacă președintele Klaus Iohannis nu se ascundea, și de această dată, sub poalele imunității funcției?
Nu îmi mai rămâne, așadar, decât să pun punct discuției, dar numai după ce l-am întrebat pe domnul(încă) președinte al României,Klaus Iohannis, dacă, după ce vreme de patru ani și trei luni cât are de la preluarea mandatului s-a făcut că plouă și a dat uitării această foarte importantă promisiune, ce garanții mai putem avea, din partea domniei sale, că, în eventualitatea obținerii unui nou mandat, își va onora mai vechie sau mai noile promisiuni electorale pe care le-a făcut? Promisiuni pe care, cu siguranță, le va mai face azi, mâine sau într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Că doar nu au intrat zilele în sac și este foarte puțin probabil că, pe final de mandat, domnia sa își va schimba, brusc și dintr-o dată, stilul și metodele de muncă.
Cât privește observația că am deschis prea devreme discuția și, că va mai curge apă pe Dunăre până la alegerile prezidențiale, nu o contest, dar cred că nu strică să îl avem în vedere de acum. Nu de alta dar, cu siguranță, în acele zile fierbinți din preajma votului, trompetiștii de serviciu ne vor împuia capul cu felurite diversiuni numai și numai ca să ne facă să uităm despre ce este vorba, cu adevărat, în propoziție. Așa că, un avertisment, fie și cu anticipație, nu strică!