Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De ce nu poate, de trei ani, Hidroelectrica să se listeze la Bursă 

De ce nu poate, de trei ani, Hidroelectrica să se listeze la Bursă 

de Daniela Ivan    |   

Hidroelectrica va putea fi listată în acest an la Bursa de la Bucureşti numai dacă se va rezolva până la finele lunii martie problema investiţiilor nerentabile ale companiei, care se ridică la 2 miliarde de euro. Acestea nu au ca scop producţia de energie, sunt alimentări cu apă sau atenuări de viitură, dar reduc mult valoarea de piaţă a companiei, a declarat Ovidiu Agliceru, directorul general al Hidroelectrica.

 

Producătorul de energie hidro nu are nevoie de banii din listarea companiei, bani care ar putea merge la bugetul de stat, a anunţat Oana Truţă, vicepreşedinte Franklin Templeton Investment şi reprezentant al Fondului Proprietatea în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Informaţia a fost confirmată şi de directorul general al companiei care a declarat că Hidroelectrica are un plan de investiţii de peste un miliard de euro pentru următorii cinci ani pe care poate să-l finanţeze din surse proprii. " 300 de milioane de euro este planul de retehnologizare, 300 de milioane în modernizări şi  250 de milioane în terminarea investiţiilor în centrale noi", a arătat Ovidiu Agliceru. Acesta a mai spus că va fi foarte uşor pentru Hidroelectrica să finanţeze aceste investiţii din surse proprii. “De aceea am spus şi ne menţinem părerea în continuare: Hidroelectrica nu are nevoie de cash nou. Nu are nevoie să atragă această lichiditate la momentul listării”, a concluziţionat Agliceru.

"Eu am fost întrebat vara trecută când va avea loc listarea. Am condiţionat această listare de rezolvarea investiţiilor nerentabile. (...)Listarea este fezabilă pentru acest an în situaţia în care aceste investiţii nerentabile vor fi soluţionate în trimestrul unu. Dacă în trimestrul unu al acestui an nu vor fi soluţionate, sigur că listarea se va amâna" Ovidiu Agliceru, directorul general al Hidroelectrica

Acţionarii Hidroelectrica au prelungit până la data de 7 august 2017 scrisoarea de angajament cu sindicatul de intermediere Morgan Stanley&Co International plc şi Raiffeisen Capital & Investment SA în vederea listării la bursă a producătorului de energie. Hidroelectrica a obţinut un profit brut de 1,5 miliarde lei în 2016, nivel record și cel mai mare profit anunțat până acum de o companie românească pentru 2016. Câştigul este cu peste 300 milioane lei mai mare decât în 2015. Performanţa este cu atât mai notabilă cu cât Hidroelectrica a fost în insolvență din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, pentru că în perioada iunie 2013 – februarie 2014 a ieșit din procedura judiciară.

17,2 TWh este producţia de energie electrică pe care Hidroelectrica a produs-o în 2016. Aceasta a crescut de la 15,9 TWh în 2015.

Decizia privind listarea Hidroelectrica a fost luată în 2013 când producătorul de energie avea nevoie de bani şi era în insolvenţă. Astăzi este în topul celor mai profitabile companii din România

Subiecte în articol: hidroelectrica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri