Deputaţii şi senatorii au amânat cu o săptămână înfiinţarea comisiei de anchetă pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Investigaţia parlamentară ar putea scoate la lumină trădări nebănuite din culisele PSD, Victor Ponta fiind suspectat că a turnat cot la cot cu Sebastian Ghiţă în urmă în opt ani. Fostul premier ar fi informat SRI şi echipa lui Tra-ian Băsescu în legătură cu planurile lui Mircea Geoană în campania electorală din 2009.
Majoritatea PSD-ALDE din Parlament a decis să clarifice obiectivele comisiei speciale de anchetă care va investiga presupusa fraudare a prezidenţialelor din 2009, în condiţiile în care Parchetul General condus de Augustin Lazăr va cerceta posibile infracţiuni de abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale în aceeaşi speţă. Solicitarea i-a aparţinut liderului deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, şi a fost adoptată cu 278 de voturi „pentru” şi 17 „împotrivă” în plenul reunit al celor două Camere. Liderul PSD Liviu Dragnea a spus de la tribună că „nu este vorba de niciun pas înapoi”, iar decizia politică de a înfiinţa o comisie de anchetă după presupusele dezvăluiri făcute de Dan Andronic rămâne în picioare. Dragnea a acuzat Parchetul că s-a trezit brusc, la opt ani după alegerile din 2009, şi a copiat „aproape prin copy-paste” obiectivele impuse comisiei de conducerea Parlamentului, motiv pentru care se impune reformularea acestora în comisiile juridice reunite. În replică, senatorul PMP Traian Băsescu le-a cerut aleşilor să voteze pe loc derularea anchetei, argumentând că „PSD trebuie să se facă de râs până la capăt”, iar PDL avea un singur reprezentant în secţiile de votare la alegerile din 2009, în timp ce alianţa care îl susţinea pe Mircea Geoană avea trimişi din partea PSD, PNL, UDMR şi PC. „Deci poate vreţi să explicaţi cum a reuşit să fure unul singur când patru hoţi erau cu mâinile prin buletinele de voturi. O altă sugestie pe care v-o fac este să citiţi cartea lui Miron Mitrea care explică cum furaţi voi, PSD, în secţiile de votare”, a acuzat liderul PMP. În schimb, liberalii au cerut respingerea înfiinţării unei comisii de anchetă şi au votat pentru retrimiterea raportului la comisii. Raluca Turcan le-a spus pesediştilor că înfiinţarea comisiei de anchetă ar putea scoate la iveală răfuieli politice nebănuite din culisele PSD. „Observăm cum vocaţia trădării pare să fi existat profund în interiorul acestui partid şi cum foarte multe nume din PSD, cum ar fi Maior, Ghiţă, Ponta, Oprea, Onţanu, par să-şi fi exersat această vocaţie a trădării în anul 2009”, a acuzat preşedintele interimar al PNL. Turcan face referire la o declaraţie făcută recent de Marian Vanghelie, potrivit căruia Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă ar fi turnat către SRI şi Traian Băsescu informaţii preţioase despre campania lui Mircea Geoană din 2009. „Oamenii care au transmis mesaje lui Maior și lui Coldea au fost domnul Ponta cu domnul Ghiță. Domnul Ponta i-a spus lui Oprea, care a făcut demersuri către domnul Maior, domnul Ghiță s-a dus la Coldea. Ponta cu Ghiță au stabilit să dea informații la SRI și Traian Băsescu pe ceea ce făceam noi. Ponta și Ghiță dădeau informații la SRI în campania electorală”, a dezvăluit fostul edil pesedist.
Ca să fiţi de-a dreptul glorioşi cu această comisie, vă rog, şi eu îl propun pe domnul Dragnea preşedinte al unei comisii care să evalueze fraude la alegeri. Traian Băsescu, fost preşedinte al României
Câți neuroni are Vanghelie?
Acuzat de trădare, Victor Ponta a reacţionat virulent pe Facebook, scriind despre Raluca Turcan că este „singura persoană profund imorală în această poveste” şi „pare că deţine acelaşi număr de neuroni cu Vanghelie”. „Deşi în 2009 doamna Turcan era membră PDL şi îl susţinea oficial pe Traian Băsescu, azi este şefa PNL (ce jenant) - ori PNL a susţinut oficial în 2009 şi candidatura lui Mircea Geoană în turul al doilea, şi ideea că alegerile au fost fraudate (Crin Antonescu fiind cel mai vehement în acest sens)”, a încheiat Ponta. În replică, şefa PNL a cerut o comisie parlamentară de anchetă pentru ştergerea datoriilor Rompetrol de către guvernul Ponta.
Una este să afli dacă un vot a fost corect şi una este să afli dacă în interiorul PSD au fost trădări, şi cel pus să supravegheze dacă au fost trădări este şeful lor condamnat definitiv pentru furt electoral. Raluca Turcan, preşedinte interimar PNL