Jurnalul.ro Cultură Teatru De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”

de Magdalena Popa Buluc    |   

Dragoș Buhagiar, cel mai premiat scenograf al spațiului românesc, aflat la a doua colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre, Adrian Damian, autorul unor veritabile instalații aduse la viață de energiile actorilor, și Cristina Milea, laureata Premiului UNITER pentru scenografie în 2020, adepta unei noi ecologii teatrale, sunt invitații criticului de teatru Octavian Saiu într-o nouă ediție online a seriei de întâlniri de la Teatrelli „Anotimpurile dialogului despre teatru”, care se va desfășura sub genericul „Arta care nu hibernează niciodată: Scenografia de teatru, la timpul prezent”.

 

Munca nevăzută a scenografilor, provocările, greutățile lor, dar și nevoia de face astăzi teatrul mai vizibil decât oricând, acestea sunt coordonatele unei noi ediții de iarnă a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”. Invitații din cadrul acestei întâlniri speciale online de Ziua Culturii Naționale sunt trei reputați artiști de teatru, trei creatori de lumi vizuale remarcabile, recunoscuți și premiați deopotrivă în plan național și internațional: Dragoș Buhagiar, Adrian Damian și Cristina Milea.

 

„Dacă teatrul este, așa cum spunea Peter Brook în cartea lui cea mai cunoscută, arta de a face vizibil invizibilul, atunci o anume dimensiune a lui rămâne esențială. Fiindcă devine puntea între materie și spirit, înnobilează obiectele cele mai simple și le înalță la rangul de imagini. Imagini memorabile, purtate în suflet de spectatori care le descoperă într-o seară magică, din penumbra unei săli. Scenografia este tocmai acea vocație a imaginilor care nu se pierd, chiar și atunci când par invizibile.” –  detaliază criticul de teatru Octavian Saiu.

 

 

Dezbaterea va fi difuzată în premieră pe pagina de Facebook a Teatrelli, în data de 15 ianuarie, cu începere de la ora 19, gratuit și cu subtitrare în limba engleză. Dialogul va fi accesibil ulterior și pe site-ul www.teatrelli.com, la secțiunea „Dezbateri”.

 

 

Octavian Saiu, gazda seriei speciale de întâlniri de la Teatrelli, numită „Anotimpurile dialogului despre teatru”, este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şi studiile sale auapărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 11 volumele despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.În 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea importantă  dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”. 

 

DespreTeatrelli

 

Teatrelli este un proiectcreart, instituție de cultură a Primăriei Municipiului București, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, serii de dialoguri culturale și artist-talk-uri, precum și concerte acustice.

 

www.teatrelli.com

www.facebook.com/teatrelli/

www.instagram.com/teatrelli/

 

 

 

 

Subiecte în articol: Teatrelli
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri