Cu toate acestea, majorarea exporturilor nu a putut acoperi nici pe jumătate deficitul comercial din zona alimentară.
Astfel, importurile de alimente s-au situat în 2021 la 6,8 miliarde de euro, astfel că deficitul a ajuns la 4,7 miliarde de euro. Importurile de alimente au avut un ritm de creştere mai redus decât cel al exporturilor, respectiv 14,5% faţă de 2020, însă nu a fost suficient pentru a reduce deficitul comercial în acest sector.
România înregistrează deficit la toate alimentele de bază. Astfel, la carne deficitul comercial depăşeşte 700 mil. euro, în timp ce laptele ajunge la peste 500 mil. euro. La fructe, deficitul comercial depăşeşte 600 mil. euro, iar la legume indicatorul trece de 400 de milioane de euro, conform calculelor ZF. „România a importat peste 525.000 de tone de carne de porc. Problema nu este la producători, ci la autorităţi pentru că atâta vreme cât măsurile pentru combaterea pestei porcine africane lipsesc cu desăvârşire, este complicat“, spune Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).
„Noi aducem carne din afară, majoritatea fermelor din România au fost blocate perioade lungi de timp şi, ca atare, pentru a pune pe piaţa europeană produse românească, trebuie să lucrăm cu materie primă eligibilă.“ Ea adaugă că practic „pentru a duce micii româneşti în comunităţile de români din afara ţării, producătorii trebuie să folosească materie primă din afara ţării“.
Iar situaţia din sectorul cărnii nu este singular. România importă de 100 de ori mai multe roşii decât exportă, iar fermierii aruncă în sezon roşiile din cauza supraproducţie şi din cauza lipsei de organizări a micilor ferme din România sau a reticenţei în a se reuni în cooperative. Pe de altă parte, România exportă materii prime. Din cauza faptului că cerealele nu se transformă în România în produs finit ci peste hotare, a dus la importuri de produse ale industriei de morărit de 131 de milioane de euro, comparativ cu exporturi de 26,7 milioane de euro. Pe de altă parte, exporturile de cereale se ridică la 3,6 miliarde de euro.
(sursa: Mediafax)