O delegaţie a sindicatelor din educaţie a fost primită, miercuri, la Palatul Cotroceni, de către consilierii de stat Ligia Deca şi Gabriel Cristian Pişcociu.
Administraţia Prezidenţială precizează într-un comunicat de presă că dialogul a fost unul deschis, reconfirmând importanţa unor soluţii sustenabile pe termen lung, care să confere stabilitate şi încredere.
În acest context, reprezentanţii personalului din sistemul de învăţământ şi-au prezentat atât revendicările, cât şi propunerile lor pentru soluţionarea acestora.
Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au reiterat importanţa pe care preşedintele Klaus Iohannis o acordă sistemului de învăţământ, prin iniţierea proiectului naţional "România Educată", lansat în luna februarie şi care îşi propune elaborarea unei viziuni şi a unei strategii pentru educaţie la orizontul anului 2030, care să aibă ca prioritate susţinerea şi redarea prestigiului carierei didactice şi de cercetare.
Sursa: AGERPRES