Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum au ajuns doi medici dentişti români victime din cauza naţionalităţii, în Franţa

Cum au ajuns doi medici dentişti români victime din cauza naţionalităţii, în Franţa

de Redacția Jurnalul    |   

Doi medici stomatologi români care profesează în orașul francez Pont-Audemer s-au trezit cu amenințări şi cu refuzul de plată a serviciilor din cauza naționalității. Cazul grav, de discriminare, a ajuns în presa franceză.

Totul s-a întâmplat la centrul medical din Pont-Audemer, Franţa, inaugurat în urmă cu mai puțin de un an.

Aici, cei doi medici români au fost încântați de spațiul modern și echipamentele noi care le permite desfășurarea activității la cele mai înalte standarde. Numai ca pentru unii pacienţii naționalitatea celor doi medici a fost o problemă.

Potrivit publicației „France Bleu Normandie”, cei doi medici stomatologi români au fost jigniți, făcuţi „hoţi” şi amenințați de unii pacienți. Mai mult, ei s-au trezit şi cu refuzul pentru plata serviciilor.

Acest caz este cu atât mai ciudat încât primăria a avut nevoie de multe luni pentru a găsi medici dentiști care să vină la acel centru, mai ales că specialiștii sunt extrem de greu de găsit în ziua de azi.

În acest context, sătui de insulte şi amenințări cei doi medici români au decis să nu mai accepte pacienți noi şi să plece de la acel centru la sfârşitul acestei luni.

Primarul din Pont-Audemer, a declarat pentru „France Bleu Normandie”, că plecarea celor doi medici români „este o mare pierdere”.

„A fost rodul a zeci și zeci de ore de muncă. Să-i vedem părăsind localitatea noastră pentru că o minoritate nu a găsit nimic mai bun de făcut decât să-i insulte ne lasă un sentiment de dezamăgire pentru sutele de pacienți care îl urmau deja.”, a spus primarul din Pont-Audemer, potrivit stiridiaspora.ro

Astfel, sute de pacienți rămân fără acces la servicii medicale stomatologice.

După ce cazul a ajuns în presă au apărut şi declarații ale celor care au fost mulțumiți de serviciile celor doi medici români.

„Suntem în 2023, nu ne pasă de naționalitate sau de culoare, dacă sunt mulți medici străini este pentru că o merită.”, spune un pacient

„A fost amabil, atent, nu m-a durut, e păcat. În ceea ce privește rasismul, e păcat, atâta timp cât îngrijirea este acolo, asta e tot ce cerem”, a precizat un alt francez.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: dentisti români franta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri