Jurnalul.ro Timp liber Monden Depresia, bat-o vina!

Depresia, bat-o vina!

Majoritatea vedetelor de la Hollywood au avut perioade în care au trecut prin momente groaznice, care le-au cauzat una dintre cele mai parşive boli ale acestui secol: depresia. Unele au reuşit să se vindece urmând tratamente costisitoare, altele nu au fost atât de puternice şi şi-au luat viaţa. Dovada că banii şi faima nu aduc întotdeauna fericirea.

Nicole Kidman

Într-un interviu acordat revistei australiene WHO, Nicole Kidman a povestit că a trecut printr-o stare de depresie adâncă în după divorţul de Tom Cruise, petrecut în 2001. A fost “cea mai însingurată existenţă”, a mărturisit câştigătoarea unui premiu Oscar. Culmea, această distincţie a venit după ce actriţa australiană a interpretat rolul unei alte depresive celebre, scriitoarea Virginia Wolf.

J.K. Rowling

J.K. Rowling, scriitoarea care l-a creat pe Harry Potter, a trecut printr-o depresie înainte să devină cunoscută. Autoarea era o mamă divorţată, fără niciun ban, astfel că i-a fost pus diagnosticul "depresia clinică". Povestea are happy+ending: britanica şi-a revenit, a început să scrie seria de succes şi a devenit la ora actuală cea mai bogată scriitoare din lume: a adunat din vânzări, publicitate şi din franciza de filme peste un miliard de euro.

Hugh Laurie

Actorul britanic  Hugh Laurie a recunoscut că a suferit de teribila boală. Interpretul personajului principal din serialul Doctor House a suferit mult timp de o depresie profundă şi periculoasă: "Stările mele emoţionale erau atat de întunecate, încat mă copleşeau. Aveam perioade lungi în care nici măcar nu ieşeam din casă".

Jim Carrey

Cunoscut publicului pentru rolurile sale din filmele de comedie, actorul Jim Carrey s-a confruntat cu o depresie majoră pentru o bună perioadă din viața sa. Boala lui a devenit atât de severă, încât apropiaţii își pierduseră speranța că se va vindeca. Jim a căutat ajutor specializat și a urmat un tratament medicamentos pentru a se face bine.

Lady Diana

Până să-şi găsească fericirea în braţele miliardarului egiptean Dodi Al-Faied, prinţesa Diana a Marii Britanii a trecut prin numeroase crize de depresie, din care cea mai gravă a fost după prima naştere. Ea a recurs la hrănire în exces (bulimie), dar şi la răni autoprovocate, pentru că nu avea cu cine să vorbească şi nu a ştiut cum să ceară ajutor. Din păcate, la numai o lună de când l-a cunoscut pe noul ei iubit, Lady Di a decedat într-un accident de maşină, în urmă cu fix 20 de ani.

Miley Cyrus

Cântăreaţa Miley Cyrus a recunoscut că a suferit de anxietate și depresie după ce s-a despărțit de fostul ei logodnic, Liam Hemsworth. La doar 23 de ani, ea obişnuia să se încuie în dormitor, ceea ce l-a determinat o dată pe tatăl său să spargă uşa. Artista s-a vindecat şi acum chiar le dă sfaturi fanilor care se lovesc de astfel de probleme.

Kirsten Dunst

Kirsten Dunt, partenera Omului Păianjen în filmul cu acelaşi nume, s-a internat singură la un centru de tratament din statul Utah, în 2008. Ea a susţinut că problemele au apărut din cauza presiunilor resimţite în carieră: “Ca actriţă ar trebui să fii sensibilă şi vulnerabilă, dar în acelaşi timp e nevoie să fii supersociabilă şi plăcut cu toată lumea. E o dihotomie insuportabilă”. Vindecată, ea se protejează stând departe de petrecerile hollywoodiene, ba chiar şi de premierele cu covor roşu.

Winonna Ryder

Actriţa Winona Ryder a avut o tinereţe zbuciumată, marcată profund de despărţirea de Johnny Depp. Artista a căzut în depresie, pe care a agravat-o cu abuzul de alcool, astfel că atacurile de panică au devenit la ordinea zilei. Mai mult, Winonna a fost prinsă deseori furând din magazine lucruri banale, fiind diagnosticată cu cleptomanie. Ea s-a internat într-o instituţie specializată, iar de atunci merge periodic la psiholog.

Mel Gibson

Australianul Mel Gibson a recunoscut în mai multe rânduri că este maniaco-depresiv. Cel mai grav scandal în care a fost implicat s-a petrecut în 2010, când şi-a abuzat fizic şi verbal iubita, pe Oksana Grigorieva. El a scăpat de puşcărie pledând vinovat, astfel că a fost pus sub control judiciar şi îndrumat către consiliere pshihologică. Alte ieşiri ale actorului din cauza acesei boli s-au petrecut în 2006, când a fost arestat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi o ieşire antisemită în public.

Gwyneth Paltrow

După ce a născut al doilea copil, actriţa a întrat în depresie postpartum. În 2011, ea a mărturisit că, în acea perioadă se simţea ca un zombi şi că îi datorează vindecarea soţului ei, Chris Martin, solistul trupei Coldplay. El a fost cel care şi-a dat seama că Gwyneth suferă de această boală şi cel care a îndrumat-o să se interneze într-o instituţie specializată.

Melanie Griffith

Actriţa Melanie Griffith este cel mai cunoscut caz de depresie de la Hollywood. Ea şi-a început cuceririle de la 14 ani, când a devenit partenera lui Don Johnsson, cu care chiar a fost căsătorită timp de 6 luni. Au urmat relaţii cu Jack Nicholson şi Warren Beatty, Ryan O'Neal, Steven Bauer şi din nou Don Johnsson, care şi-au pus amprenta pe psihicul actriţei, care a căzut în depresie, dar şi în patima drogurilor, a orgiilor şi a alcoolului. A urmat un mariaj de 15 ani cu Antonio Banderas, care părea că a liniştit-o pe Melanie, însă spaniolul nu a mai rezistat şi a divorţat în urmă cu doi ani.

Alţii n-au fost norocoşi să se însănătoşească

Depresia a împins la sinucidere mai multe vedete. Printre ele, şi o Mădălina Manole, care a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa pe 14 iulie 2010, deşi avea un soţ iubitor şi un copil de 1 an. Cu ajutorul unei înregistrări video, Mădălina şi-a luat adio cu următoarele cuvinte: "Sunt o neputincioasă, o nevrednică, o complexată, am un milion de defecte şi astea mă fac să mă gândesc că trebuie să mă opresc aici! Nimeni altcineva nu e vinovat de starea mea, doar eu! Voi toţi mă iubiţi şi mi-aţi arătat asta mereu. Şi totusi eu gândesc că trebuie să mă opresc aici cu viaţa". Ea s-a alăturat altor vedete care au fost împinse spre suicid din cauza depresiei.

- Robin Williams, unul dintre cei mai mari comedianţi şi actori de la Hollywood, s-a spânzurat cu o curea pe 11 august 2014. El a fost împins la acest gest de faptul că avea Parkinson şi un început de demenţă.

- Designerul britanic Alexander McQueen s-a omorât în 2010. Se crede că el nu a putut trece peste decesul mamei sale. Astfel, la câteva luni după moartea acesteia, McQueen şi-a luat viaţa.

- Kurt Cobain, solistul trupei rock Nirvana, s-a împuşcat pe 5 aprilie 1994, într-o cameră de hotel. Verdictul autorităţilor a fost clar sinucidere, pentru că în urmă cu o lună vocalistul fusese slavat după ce luase o supradoză de medicamente în combinaţie cu alcool. Din pacate, zeci de tineri şi-au luat viaţa, pentru a-I urma exemplul.

- Una dintre cele mai faimoase staruri americane, Marilyn Monroe, a murit la 5 august 1962. "Îngerul blond" avea toată lumea la picioare, însă a luat o supradoză de somnifere care i-a fost fatală. Varianta neoficială susţine teoria unei crime comandată de familia Kennedy.

- Romancierul Ernest Hemingway s-a împuşcat la data de 2 iulie 1961. Faptul că şi-a petrecut ultima parte a vieţii în l-a împins în despresie şi apoi la sinucidere.

- Celebra scriitoare britanică Virginia Woolf s-a sinucis la data de 28 martie 1941, în urma unei depresii puternice, generate de cel de-al doilea război mondial, de faptul că locuinţa sa fusese distrusă de bombardamente şi pentru că ultimul ei manuscris nu fusese primit cum se cuvine de cunoscuţi. Scriitoarea şi-a pus multe haine, şi-a umplut buzunarele cu pietre şi a intrat într-un râu. Trupul său a fost descoperit după trei săptămâni.

- George Reeves, primul interpret al personajului Superman, s-a împuşcat în 1959, pe când avea 45 de ani. Motivul a fost tot depresia, generată de eşecul din viaţa profesională. Actorul simţea că succesul nu îi mai surâdea şi nu mai reuşea să găsească nici un contract cu o casă de producţii.

Ce este depresia

Deşi nu i se acordă atenţia cuvenită, cel puţin în România, depresia este una dintre cele mai răspândite boli în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, fiind a treia cauză de dizabilitate la nivel global în 2004, iar până în 2020 va deveni principala cauză, "detronând" afecţiunile  cardiovasculare. Depresia reprezintă starea care durează mai mult de două săptămâni şi are o severitate care începe să împiedice desfăşurarea normală a activităţilor zilnice. La nivel global,  OMS estimează că aproximativ 1 milion de oameni se sinucid în fiecare an, iar un procent însemnat dintre aceștia suferă de depresie.

Fotografii Georges Biard

Subiecte în articol: depresie Hollywood
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri