Jurnalul.ro Cultură Destinații de week-end în București

Destinații de week-end în București

În perioada 14-16 decembrie, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti invită vizitatorii la Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou Florile Dalbe.
"Babe, moşi, Irozi, căiuţi, belciugari, toţi vor fi prezenţi pe aleile marelui sat din inima Capitalei pentru a arăta vizitatorilor adevăratele tradiţii de iarnă din satele româneşti. Nu vor lipsi caprele, ursul, cerbul şi evident, colindătorii sosiţi din toate colţurile ţării", arată site-ul oficial al acestei instituţii muzeale 
Ca în fiecare an, pe străzile din jurul muzeului Satului va avea loc o paradă a portului, măştilor şi obiceiurilor de Crăciun.
La târgul de cadouri va fi o oferta bogată pentru desaga lui Moş Crăciun, iar meşterii populari prezenţi la târg vor face demonstraţii de măiestrie şi vor veni în întâmpinarea cumpărătorilor cu multe obiecte realizate de ei.
* Cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT va avea loc în perioada 14-17 decembrie, la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti, şi marchează încheierea unui capitol important din povestea filmului românesc.
"Ediţia de anul acesta va fi una restrânsă, care se întoarce la originile evenimentului şi aduce în prim-plan scurtmetrajele selecţionate în competiţie, noile voci ale cinemaului de mâine", arată sursa citată.
În acest an, Competiţia Internaţională îşi extinde graniţele, aducând filme din ţări precum Malaezia, Pakistan, Filipine, Iran sau China, în timp ce Competiţia Naţională reuneşte cele mai noi scurtmetraje româneşti.
Creat în memoria regizorului Cristian Nemescu şi a sound-designer-ului şi compozitorului Andrei Toncu, festivalul este organizat în jurul a două direcţii principale: regia de film şi sound-designul.
Festivalul Internaţional de Film NexT, eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, prezintă în cadrul celor două secţiuni competiţionale şi a numeroase programe speciale o selecţie care reuneşte peste 100 de scurtmetraje în fiecare an.
* Sâmbătă, 15 decembrie, şi duminică, 16 decembrie, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor "Dinu Lipatti", invită publicul la evenimentul Magia Crăciunului la Casa Artelor "Dinu Lipatti".
În prima zi a manifestării, de la ora 18.00, va fi prezentată expoziţia în aer liber despre Moş Crăciun - Legendă, istorie şi tradiţii, o frumoasă poveste în texte şi imagini despre cel mai îndrăgit personaj al iernilor noastre, care reuşeşte, în doar o singură noapte, să aducă darurile dorite tuturor copiilor cuminţi din întreaga lume, arată un comunicat al organizatorilor.
De la aceeaşi oră, în Salonul de muzică al Casei Artelor "Dinu Lipatti" va avea loc un recital de colinde şi cântece de Crăciun susţinut de Corul de copii "Bravissimo", dirijat de Elena Radu.
De la ora 19.00, magicianul Bogdan Muntean va invita copiii pe tărâmul "Fantasmio", printr-un spectacol unic de magie.
Duminică, începând cu ora 18.00, în Salonul de muzică al Casei Artelor "Dinu Lipatti" vor răsuna, din nou, glasuri vesele de copii, de această dată ale Corului de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu şi acompaniat, la pian, de Magdalena Faur.
"De la ora 19.00, micuţii vor deveni ajutoarele Moşului... şi ale magicienei Cristina Strecopîtov, ce va desfăşura sub ochii lor Spectacolul "Magic Christmas". Un show plin de bucurie, cadouri şi multe surprize", menţionează comunicatul citat.
Conceptul evenimentelor aparţine regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor "DinuLipatti".
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, informează organizatorii. 

Sursa: Agerpres 

Subiecte în articol: bucuresti Muzeul Satului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri