Primul „hop” este ieșirea din București; trecerea prin Militari devine un bun antrenament pentru ce va să vină. La oră de vârf, cu ghinionul emis de la Palatul Cotroceni de aproape un deceniu de „Primul navetist al țării” până la semnul izbăvitor al intrării pe autostradă poți consuma chiar și 90 de minute. Adică, poți zice din start că ai privit un plictisitor meci de fotbal, parcurgând doar câțiva kilometri, ca melcul, pe lângă firmele care arată marile noastre transformări: Turbomecanica, unde se fabricau motoarele Rolls Royce a dat ideea dezvoltării „generației turbo” din cartier, cu săli de dans și tequila, care au înlocuit horele și țuica pentru modernizare. Ieșind din pasa nostalgică, ne așternem la drum spre Pitești. Autostrada dată în funcțiune în 1972 asigură singura porțiune de viteză și trafic normal spre țința noastră. Semnele de intrare în „Purgatoriu” apar în ultimii kilometri ai autostrăzii prelungite în 2007, care se tot repară și trec fluxul când pe stânga, când pe dreapta, pe un singur fir. Ca să știi ce urmează, dacă ai uitat episodul „Militari”, treci prin examenul tunelului care te scoate spre DN7. O „repriză” de nervi alinată de ideea că dacă o depășești, poți să admiri apoi terenul de la baza de fotbal Nicolae Dobrin de la Valea Ursului. Te duci cuminte, fără putința de depășiri, de altfel inutile, încadrat în șirul nesfârșit de TIR-uri spre Drăganu, înțelegând de ce localitatea este cea mai lungă comună a țării. Dacă nu se defectează vreun camion, în fine, începi să urci pieptiș primele serpentine. Simți deja mirosul grătarelor în care sfârâie micii de la Dedulești, popas aproape ireal din cauza celor care au ocupat parcarea lățită continuu. Cei care insistă să parcheze, chiar cu roata în șanț, sunt bunii cunoscători ai testului de răbdare ce urmează. Știu că după o „burtă de mici” vor putea să-și facă o lungă siestă în blocajul aproape continuu care se formează până la Râmnicu Vâlcea. Luni, 29 iunie, a fost un îngheț total, pe o porțiune de peste 20 de kilometri nu se mișca nimic pe sensul spre Vâlcea. După ora 14 s-a stat în coloană peste trei ore pentru a ajunge la sensul giratoriu care desparte suferința în două - una spre Tg.Jiu, alta spre ținta noastră. Motivația că se fac lucrări de asfaltare la Blidari nu mai exista. De fapt nu mai era după prânz nici o activitate a drumarilor pe acest tronson complet blocat. În sensul giratoriu care este menit să fluidizeze circulația se agitau câțiva polițiști de la rutieră, trimiși acolo, probabil din motive disciplinare, să-și ispășească pedeapsa.
Partea a doua a filmului nu are nici ea scene de bucurie și speranță. Alte supărări, alți nervi pe Valea Oltului. Mai avem 100 de kilometri până la Sibiu. Deșteptul de Waze, cu vocile de împrumut care pun accentul aiurea, ne scoate pe centura Călimănești. Vedem la Cozia, nu umbra lui Mircea, ci reflectarea în apele râului a semaforului care blochează trecerea. O alunecare de teren de acum o lună nu a fost consolidată, așteptând noul ciclon, să facă o „,lucrare” mai consistentă. După ce depășești barajul hidrocentralei, încep Cîrligele, cel Mare și cel Mic, cu restricțiile lor de viteză, dar circulabile. De la Brezoi, se cam încurcă treaba. Tot mai încet, tot mai încet, se strâng mașinile formând dopuri, prietenii aleatorii între șoferi. Mai greu e să-i abordezi pe militarii din transportoarele cu echipamente NATO purtate în containerele ferecate top secret, cu destinații previzibile. Orice minte pusă pe rele poate creiona un plan de înțepenire a intervențiilor aliaților pe Valea Oltului, punând chiar și o căruță de-a curmezișul drumului! „Hibrizii” pot avea însă chiar și „căruțe blindate”.
Deja lucrurile se complică; la Boița bătălia cu timpul se pierde definitiv. Lucrările de consolidare ale unui parapet căzut în Olt blochează drumul pe ambele sensuri, cu deviza eroică „pe aici nu se trece!”. Și chiar nu mai trece nimeni cu zecile de minute. Avem tot timpul să consultăm sursele de informații specializate. Colegii de la Radio România Actualități anunță că lungimea coloanelor a ajuns la peste 15 kilometri. Pe Info trafic, site-ul Poliției, nu se anunță dimensiunile catastrofei. Au înțepenit și „oficialii”, să nu-și supere șefii cu vești rele. Pe afișul de la Ministerul Transporturilor, aceleași informații care spun că sunt lucrări și se toaletează pomi! Porțiunile de drum lărgite care creionează viitoarea autostradă sunt parcări în care TIR-urile bubuie, iar automobilele mici se zbat să prindă un start care nu se mai dă. Dacă s-a consolidat malul chiar și cu o lopată pusă unde trebuie, se dă „liber” spre ultima probă. Sensul giratoriu care face trecerea spre autostrada ce duce la fuga din țară spre Nădlac, este înțepenit pentru multe zeci de minute. Depășind obstacolul circular, dacă ai experiență, refuzi marile drumuri și, la Tălmaciu, faci scurt dreapta să ieși din balamuc, pe drumul comunal spre Cisnădie. După un ultim efort de răbdare te înfioară la marginea Sibiului urâțenia Cartierului Arhitecților, lipit de cimitirul municipal, care arată că în fond nu este bine să te grăbești spre destinația finală. La Sibiu ceasurile băteau spre ora 20, după ce trecusem de Cotroceni pe la ora 11. Nouă ore, dublu față de ce anunța optimistul Waze.
Pentru cei care au parcurs luni acest traseu pe sens invers, de la Sibiu spre București, marile staționări s-au plasat tot la Boita și la intrarea spre Dealul Negru. Suferința a fost mai scurtă cu două ore față de cei care dădeau năvală spre întâlnirea cu reședința de domiciliu a președintelui. Înțelegeți de ce merge cu avionul Klaus Iohannis spre casă?