Jurnalul.ro Ştiri Politică Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot. Poliția verifică încălcarea legii

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot. Poliția verifică încălcarea legii

de Redacția Jurnalul    |   

Incident electoral anunțat în București, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Șoșoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secția 6, încălcând astfel regulile electorale.

„Astăzi, 24 noiembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie, senator în Parlamentul României, ar fi realizat un clip video, în interiorul cabinei de votare”, informează Poliția Capitalei.

Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 6 Poliție, pentru posibila încălcare a normelor privind fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot și în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Diana Șoșoacă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri