Jurnalul.ro Ştiri Observator Vot în Diaspora: Programul secțiilor de votare a fost modificat

Vot în Diaspora: Programul secțiilor de votare a fost modificat

de Redacția Jurnalul    |   

Programul secțiilor de votare din Diaspora, care vor fi deschise pentru alegerile prezidențiale, a fost modificat. Secțiile vor fi deschise de vineri, de la ora 07.00, iar votul se va finaliza duminică, la ora 21, ora României. Prin excepție, programul poate fi prelungit cu maximum trei ore.

„O particularitate a votului în străinătate... Până acum votul, dacă ne aducem bine aminte, începe la ora 12, ora locală, în secțiile de votare din străinătate. Începând cu vineri, votul va începe la ora 7 dimineața locală, se va încheia la ora 21 locală, sâmbătă de la 7 dimineața locală la ora 21 locală, duminică, 4 mai, când se întâmplă votul și în țară, aici a intervenit o modificare - votul începe în secțiile de votare din străinătate la ora 7, ora locală, dar se încheie fie la ora 21, ora locală, dacă ne aflăm pe meridianul care precede, la est de România, s-a închis votul, cum s-a întâmplat și până acum, la ora 21, dar ce înseamnă la vest de România, pe celelalte furturi orare, votul se va închide la ora 21, ora României. Asta înseamnă că dacă mergem la o extremă în Statele Unite, la o secție de votare, duminică, 4 mai, votul se va închide atunci când în România este ora 21”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

El precizează că această măsură a fost adoptată la propunerea Autorității Electorale Permanente, „tocmai pentru a nu mai lăsa acel ecart de timp de influențarea votului atunci când el s-a închis în România, dar a rămas deschis în străinătate, în secțiile care sunt la vest de România, pe fusurile orare aferente”.

„Există din nou o prevedere valabilă și în țară, și în străinătate, la ora 21, când se închid urnele, este destul de probabil și clar posibil ca în secția de votare să existe oameni care doresc în continuare să voteze, dar și în afara secției de votare să existe cozi. S-au întâmplat, e posibil să se întâmple și acum. Ei bine, legal există posibilitatea ca votul în acele secții de votare să fie prelungit, cu trei ore cel mult, până la miezul 18 în România, adică pentru ca cei care se află în perimetrul secțiilor de votare să-și poată exercita acest drept”, încheie Constantin.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri