„Emblemă a vechii capitale a Valahiei, Târgoviștea, Turnul Chindiei își are, fără doar și poate, povestea sa. Numele în cauză nedumerește însă pe nu puțini astăzi, cu toate că atât «turn», cât și «chindie» sunt două cuvinte cunoscute de toți românii (încă din vremea basmelor cu Cosânzene închise în turnuri și bătălii cu zmeii și Feți-frumoși prefăcuți în «pară de foc», «când fu pe la chindii»). Cel mai adesea «chindiile» sunt considerate ceasurile de după-amiază (ora 16.00, în general)”, remarca antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unui nou „Dicționar cultural”.
După-amiază cu rugăciune (și sfat)
În continuare (și întru risipirea misterelor lingvistice din jurul Turnului Chindiei): „Numele e unul turcesc - «ikindi» - și desemnează partea a doua («iki» - doi, în turcă) a zilei, după-amiaza. Turcii pun în legătură cu chindiile uneori rugăciunea lor («namaz»). Un nume turcesc, așadar, preluat și de români. Dar nu numai aceasta vom lua de la osmanlâi, ci și o instituție purtând acest nume: Ikindi Divani - Divanul/sfatul de după-amiază. Devenită una solidă pe Bosfor în secolul al XV-lea. Condusă mai apoi în mod direct de către marele vizir (singurul, de altfel, dintre «divane» cu o astfel de cinste). Acesta își va avea propriul sediu (ce va prelua și numele), marele vizir ținând în palatul Ikindi Divani întâlniri vreme de patru zile pe săptămână - luând decizii «pentru popor» în conformitate cu legea și ordinea, ori soluționând dispute («Kānunnâme», p. 499-500)”.
İkindi Divani, împrumutat (și) de români
Mai mult: „Aici se aflau cărți, registre și înscrisuri cu ordine ale marelui vizir. Întreaga «birocrație» a «sfatului de după-amiază». Cel mai adesea, «sfatul de după-amiază» rezolva probleme ce rămăseseră nerezolvate în divanul restrâns de la palatul sultanului (dimineața), ori care nu necesitau prezența directă a conducătorului turc în rezolvarea lor. İkindi Divani va fi «restructurat» târziu la turci, numele fiind împrumutat și de români”.
Două turnuri, unul singur cu „chindie”
În completare: „La curtea domnească de la Târgoviște au existat, de fapt, chiar două turnuri: cel al «sfatului Chindiei» - care s-a ocupat într-o vreme cu lucrurile ceva mai mărunte din principat (nu întreg poporul având «acces» la palatul domnului «netam-nesam») -, turn care a rezistat în timp, cu nu puține prefaceri (alături de ruinele paraclisului «sfatului Chindiei»), și cel «al palatului» - care va fi distrus împreună cu reședința domnească în urma nu puținelor invazii ce au devastat capitala valahă”.
Babe, colaci, popi, pupeze
Odată elucidată originea numelui Turnul Chindiei, vă supunem atenției o formulare veche (și „colorată”): „colac peste pupăză”. Cedăm cuvântul antropologului Gheorghiță Ciocioi: „Expresiile legate de colaci, în românește, sunt nu puține. Îndeajuns să amintim doar de «A trecut baba cu colacii» - cu înțelesul de «s-a pierdut ocazia». Trezește nedumeriri, fără doar și poate, o asociere precum cea a colacilor cu... pupăza. Sensul expresiei, cu siguranță, ne e limpede: «nu era de ajuns», «mai trebuia pe deasupra». Legătura se face cel mai adesea astăzi cu o încurcătură, o neorânduială, un lucru neașteptat după un altul la fel de straniu/neplăcut, ori cu un necaz”.
Năpurojnie, boboroadă, aranghel
Mai departe: „Totul pleacă însă de la numirile colacilor în felurite zone ale țării, sub influența limbilor slave, a celei grecești, sau chiar maghiare și turcești. Astăzi, de pildă, greu de înțeles pentru cineva numele vechi ale unor prescuri și colaci - năpurojnie, boboroadă, aranghel etc. Nu vom zăbovi, desigur, asupra acestor numiri și nici a prezenței termenului dat în literatura populară, ori în presă cu ocazia dată. Pe scurt, principalii colaci de la înmormântare, ori pomenirile de la cuvenitele soroace - Drept Dumnezeu, Arhanghelul, Îngerul - erau însoțiți de alți 40 (în unele zone ale țării, de un număr chiar mai mare)”.
Prescura lipsă
„Colacul mare, «Drept Dumnezeu» - a adăugat Gheorghiță Ciocioi - mai era numit și «colacul popii» - pentru faptul că era oferit preotului. Cel mai probabil, sub influență grecească și bulgaro-sârbă, în unele părți ale Ardealului mai cu seamă, «colacul popii» ajunge să poarte numele de «papaz/u» («popă» în greacă, dar și dialectal, la sud de Dunăre), ori chiar... «pupăză» - așa cum îl aflăm consemnat de nu puțini folcloriști. Încurcarea/necunoașterea rânduielii colacilor - ce trebuiau adăugați «colacului popei» («peste») -, a numirii și împărțirii lor, va conduce la cunoscuta zicală - având mai întâi înțelesul «a nu fi îndeajuns». În fine, o adevărată «degringoladă» în care «pupezei» îi lipsea mai mereu un colac. Cu simbolul său precis...”.
Călăul maghiar de la Gura Bistriței
Cunoașteți oare rădăcina numelui Bacău? Nu? Atunci, poftiți de vă luminați: „Numele orașului din Moldova este de origine maghiară: Bákó - călăul. Există mai multe legende legate de un călău, un loc de execuție și pedepsele drastice din marea și vechea vamă moldavă - ne-a explicat etnologul Gheorghiță Ciocioi. Cel mai probabil - a reluat acesta -, e un nume datorat ceangăilor, la fel ca multe alte numiri străine de localități din zonă - din vremea petrecerii aici a unor mici triburi cumane, pecenege și maghiare. Orașul ar fi urmat, în anii ’40, să primească numele de Gura Bistriței”. Nu l-a mai primit…
Satul fierbinte din Bacău
Alt nume bizar din zonă: Faraoani. „Numele satului din județul Bacău este datorat ceangăilor: Forró - fierbinte. În limba maghiară, Forrófalva înseamnă satul fierbinte. «Fierbinți» ar fi traducerea numelui maghiar românizat”, a conchis antropologul Gheorghiță Ciocioi.
„Obretenie”, ce descoperire!
Alt termen cu înțeles uitat: Obretin. „Este un nume (de botez, inițial) întâlnit la români și slavi. Era primit de cei care se nășteau pe 24 februarie - «Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului» -, sărbătoare trecută în calendar, pe scurt, cu o numire slavă: «Obretenie» («aflare», «descoperire»)”, a mai relevat Gheorghiță Ciocioi.
În cinstea Sfântului Auxentie
Alt nume, alte origini: Axinte. „Astăzi e nume de familie. În trecut era nume de botez, dat, mai ales, celor născuți pe 14 februarie, în cinstea Sfântului Auxentie (Avxentie, Auxenție). În latină: Auxentius; în grecește: Αυξεντιος. Din Αυξη - creștere”, a încheiat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
„Emblemă a vechii capitale a Valahiei, Târgoviștea, Turnul Chindiei își are, fără doar și poate, povestea sa. Numele în cauză nedumerește însă pe nu puțini astăzi, cu toate că atât «turn», cât și «chindie» sunt două cuvinte cunoscute de toți românii”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Numele e unul turcesc - «ikindi» - și desemnează partea a doua («iki» - doi, în turcă) a zilei, după-amiaza. Turcii pun în legătură cu chindiile uneori rugăciunea lor («namaz»)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„La curtea domnească de la Târgoviște au existat, de fapt, chiar două turnuri: cel al «sfatului Chindiei» și cel «al palatului» - care va fi distrus împreună cu reședința domnească în urma nu puținelor invazii ce au devastat capitala valahă”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Cel mai probabil Bacău e un nume datorat ceangăilor, la fel ca multe alte numiri străine de localități din zonă - din vremea petrecerii aici a unor mici triburi cumane, pecenege și maghiare”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
Cel mai probabil, sub influență grecească și bulgaro-sârbă, în unele părți ale Ardealului mai cu seamă, «colacul popii» ajunge să poarte numele de «papaz/u» («popă» în greacă, dar și dialectal, la sud de Dunăre), ori chiar... «pupăză»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
27 de metri înălțime și 9 metri diametru măsoară Turnul Chindiei