x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Operațiunea „Iohannis e președinte nelegitim”, declanșată de „suveraniști”, de Călin Georgescu și de… USR

Operațiunea „Iohannis e președinte nelegitim”, declanșată de „suveraniști”, de Călin Georgescu și de… USR

de Ion Alexandru    |    23 Dec 2024   •   07:00
Operațiunea „Iohannis e președinte nelegitim”, declanșată de „suveraniști”, de Călin Georgescu și de… USR

USR s-a poziționat, în mod categoric, în opoziție, după ce a fost scos din rândul partidelor care urmează să formeze noua coaliție de guvernare proeuropeană, adoptând, ieri, cu ocazia consultărilor de la Palatul Cotroceni convocate în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru, o poziție identică cu cea exprimată de liderii AUR, George Simion, SOS România, Diana Ivanovici-Șoșoacă, POT, Anamaria Gavrilă, dar și cu cea enunțată de fostul candidat prorus la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. Într-un cor. Aceștia susțin că, de ieri, Klaus Iohannis ocupă ilegitim, ilegal și infracțional funcția de președinte al României, ignorând cu totul hotărârea Curții Constituționale din data de 6 decembrie 2024.

Odată cu anularea procesului electoral privind alegerile prezidențiale, judecătorii instanței de contencios constituțional au stabilit că președintele României în funcție, Klaus Iohannis, își continuă mandatul la Palatul Cotroceni până la depunerea jurământului de către președintele nou ales. Juriști respectabili analizează această atitudine de nesocotire a deciziilor obligatorii ale CCR, catalogând-o drept „naivă” sau „manipulatoare”.

Tema cu care aceste forțe politice încearcă să mențină tensiunea politică este aceea a nerecunoașterii hotărârii Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie și 8 decembrie 2024, pe de o parte, și, în subsidiar, de nerecunoaștere a legitimității și legalității mandatului de președinte al României al lui Klaus Iohannis, după data de 21 decembrie 2024. Sub aceste auspicii, ieri, la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a convocat liderii tuturor partidelor politice parlamentare la consultări, în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru, provenit din rândul unei majorități parlamentare care să constituie viitorul Executiv. La aceste consultări, au răspuns, în comun, liderii PSD, PNL, UDMR și ai Grupului Minorităților Naționale de la Camera Deputaților și, separat, conducerea USR. Celelalte trei partide parlamentare, autodeclarate ca fiind suveraniste, AUR, SOS România și POT, nu au participat la aceste consultări.

Președinta SOS România, Diana Ivanovici Șoșoacă, a transmis, ieri, că „Îl anunț pe persoana fizică Klaus Iohannis, infractorul, dictatorul: Partidul SOS România respectă Constituția țării și nu va fi părtaș la infracțiuni și nu va participa la aceste consultări, organizate de acest așa-zis președinte uzurpator. Aștept în cursul zilei de astăzi arestări în masă în partidele politice”.

În aceeași manieră, Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), a transmis că „Astăzi, POT a fost chemat la Cotroceni pentru consultări privind prim-ministrul, însă de astăzi România nu mai are președinte. Orice partid care participă astăzi la Cotroceni la consultări susține o persoană care este imorală, ilegală și infracțională. Orice decizie va fi luată astăzi este nevalidă”.

La rândul său, liderul AUR, George Simion, a refuzat să dea curs invitației lui Klaus Iohannis. Simion s-a dus la Palatul Cotroceni, dar a rămas în afara clădirii, declarând: „Noi nu intrăm în Palatul Cotroceni, că nu avem ce să discutăm cu Klaus Iohannis, un președinte ilegitim. Sper din suflet ca fostul locatar de la Palatul Cotroceni să plece. Am adus o dubă cu mutări, relocări, debarasări. Noi nu recunoaștem legitimitatea lui Klaus Iohannis, astăzi este un președinte ilegitim.  Nu vom legitima un președinte ilegitim”.

Lasconi vorbește în consens cu Georgescu

Și fostul candidat prorus Călin Georgescu a transmis, încă din cursul zilei de sâmbătă, că „de mâine, domnule Iohannis, sunteți un simplu cetățean. Mandatul dumneavoastră se încheie. Vreți să rămâneți președinte în mod abuziv? Atunci, veți fi un președinte ilegal, imoral și infracțional. Dacă rămâneți președinte o secundă peste ora 00.00, veți deveni un infractor dovedit.

Ei bine, exact aceeași poziție a fost adoptată și de către președinta USR, Elena Lasconi, aceasta revendicându-se, însă, din zona proeuropeană a eșichierului politic. Deși a dat curs invitației de a participa la consultările convocate, ieri, la Palatul Cotroceni, de către președintele Klaus Iohannis, Lasconi a ieșit cu o serie de atacuri la fel de virulente ca și cele prezentate mai sus.

„Am mers, astăzi, la Cotroceni, să-i spunem lui Klaus Iohannis un lucru simplu: mandatul domniei sale s-a încheiat pe data de 21 decembrie, adică ieri. Domnia sa nu mai are nici legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”.

Aceste puncte de vedere și atitudini par a fi concertate și dau senzația că, în perioada următoare, vor avea loc alte episoade ale operațiunii de destabilizare a situației politice și guvernamentale din România, operațiune care a debutat, cu rezultate palpabile, în seara zilei de 24 noiembrie 2024, după consumarea primului tur al alegerilor prezidențiale. 

Operațiunea a fost blocată, în ultimul moment, printr-o hotărâre fără precedent a Curții Constituționale, care a anulat întregul proces electoral. 

CCR a stabilit procedura de urmat

Reamintim că, la data de 6 decembrie 2024, CCR, prin Hotărârea nr. 32/2024, a precizat că a analizat examinarea aspectelor referitoare la constituționalitatea și la legalitatea procesului electoral cu privire la alegerile prezidențiale din 2024, situație adusă la cunoștință publică, în data de 4 decembrie 2024, prin declasificarea conținutului „Notelor de informare” ale Ministerului Administrației și Internelor – DGPI, ale SIE, ale SRI și ale STS, care au fost înregistrate la Administrația Prezidențială. Iar, conform articolului 146, litera „f” din Constituție, CCR este chemată să vegheze la respectarea proceduri pentru alegerea Președintelui României și să confirme rezultatele sufragiului.

La paragraful 14 al acestei hotărâri, se arată că „în prezenta cauză, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformați prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia unul dintre candidați (Călin Georgescu – n.red.) a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu încălcarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. Manipularea votului a fost cu atât mai evidentă cu cât materialele electorale de promovare a unui candidat nu au purtat însemnele specifice publicității electorale, conform Legii nr. 370/2004. În plus, candidatul a beneficiat și de un tratament preferențial pe platformele de social-media, ceea ce a avut ca efect deturnarea manifestării de voință a alegătorilor”.

Motivul anulării alegerilor

În cuprinsul paragrafului 16, Curtea Constituțională precizează că „reține că a fost afectată egalitatea de șanse a competitorilor electorali, ceea ce reflectă o alterare a însuși dreptului de a fi ales”, iar, la paragraful 17, că „finanțarea legală și transparentă a campaniei electorale este un factor important în regularitatea procesului electoral. (…) Publicitatea electorală online trebuie întotdeauna să fie identificată ca atare și să fie transparentă, atât în ceea ce privește identitatea sponsorului său, cât și cu privire la tehnica de diseminare utilizată”.

Mai departe, la paragraful 18 al hotărârii citate, Curtea Constituțională subliniază că „în cazul de față, Curtea ia act de faptul că un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale. Declarațiile depuse la Autoritatea Electorală Permanentă de unul dintre candidați, referitoare la bugetul său de campanie, pe care l-a raportat ca fiind 0 lei, sunt în contradicție cu datele prezentate în «Notele de informare» ale MAI – DGPI și ale SRI. O campanie electorală presupune costuri și cheltuieli importante, iar situația analizată relevă o incongruență evidentă între amploarea campaniei desfășurate și inexistența asumată de candidat în privința cheltuielilor efectuate. A fost, astfel, încălcat principiul transpareței finanțării campanieii electorale, fiind induse suspiciuni cu privire la corectitudinea desfășurării alegerilor”.

Actualul șef al statului rămâne în funcție până când noul președinte depune jurământul

Din aceste paragrafe, se pot extrage câteva concluzii mai mult decât relevante cu privire la motivele invalidării alegerilor prezidențiale. Prima este aceea conform căreia Curtea Constituțională nu s-a referit, așa cum încearcă să argumenteze anumite voci din zona suveranistă, la posibila ingerință a unor entități statale sau non-statale în procesul electoral. Aceste voci încearcă, prin această atitudine, să desființeze argumentația CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, pe motiv că aceasta s-ar fi întemeiat pe informații neverificate și, în consecință, neprobate, că Rusia ar fi intervenit în aceste alegeri. 

La aceste aspecte trebuie avute în vedere și informațiile prezentate de un site de presă, în weekend, conform cărora din banii PNL s-ar fi finanțat, din eroare sau prin fraudă, campania online a lui Călin Georgescu de pe TikTok. În această idee, se insinuează faptul că dacă PNL și nu Rusia a finanțat această campanie, nu este vorba despre actori statali, astfel încât nu ar sta în picioare, din acest punct de vedere, decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale.

Numai că, ce să vezi, CCR nu s-a referit la aceste aspecte. Curtea Constituțională se referă la încălcarea legislației electorale cu privire la publicitatea online a unuia dintre candidați și la ascunderea surselor de finanțare a campaniei electorale, fapt care a viciat în mod grav procesul electoral.

Odată cu anularea alegerilor, a fost reglementată de către CCR, în baza prevederilor Constituției, și situația mandatului lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, după data de 21 decembrie 2024. În hotărârea citată, Curtea arată, la paragraful 19, că se anulează întreg procesul electoral. Iar, la paragraful 20, că procesul electoral va fi reluat în integralitate. 

În cuprinsul paragrafului 22, CCR precizează că „având în vedere complexitatea și durata în timp a operațiunilor electorale necesare ulterior pronunțării prezentei decizii, Curtea constată aplicabilitatea articolului 83 alineat 2 din Constituție, potrivit căruia președintele României în funcție «exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales»”.

Avocat Adrian Toni Neacșu: Nu există autoritate pe planetă care să anuleze o decizie a Curții Constituționale

Încercările de a nesocoti, la nivel politic, această dispoziție obligatorie trasată de către CCR cu privire la continuarea mandatului de președinte al lui Klaus Iohannis este demontată de avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și ex-membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Acesta arată că „între legitimitate și legalitate este o diferență enormă. Iohannis nu mai are legitimitatea dată prin vot, dar are legalitatea continuării mandatului oferită prin motivarea Hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024. Curtea Constituțională este singurul interpret oficial al Constituției, iar hotărârile sale nu pot fi supuse niciunei alte autorități în stat, fie că vorbim de Parlament, Guvern sau Justiție. CCR nu se subordonează nimănui, pentru că ar însemna că însăși Constituția se subordonează cuiva”.

Adrian Toni Neacșu subliniază că „președintele în funcție, la momentul Hotărârii, era Iohannis, iar președinte nou ales vom avea cel mai devreme, probabil, în aprilie. Deci, până atunci, CCR i-a oferit actualului președinte bilet de cazare în continuare la Cotroceni. Până la anularea ei, această decizie a CCR este obligatorie și așa trebuie să fie, pentru că așa zice Constituția. Deciziile CCR, bune sau proaste, că ne plac sau nu, corecte sau abuzive, sunt obligatorii. Deciziile și hotărârile CCR nu se pot ataca sau anula la ÎCCJ sau în justiție, nu pot fi invalidate de Parament, nu pot fi anulate prin legi sau ordonanțe ale Guvernului. Nu există putere pe lumea asta și, cu siguranță, nu în România, care să anuleze o hotărâre a CCR”.

Avocatul mai arată că „cei care spun că e suficient să spunem că, de duminică (de ieri – n.red.), Iohannis nu mai e președinte și că Palatul Cotroceni e gol, fie sunt politicieni, fie sunt naivi, fie manipulatori care se cațără pe nemulțumirea populației. Pot face filmulețe toți cei 18 milioane de utilizatori români pe TikTok și Facebook în care să spună că Iohannis nu mai e președinte, el mâine tot la Cotroceni își va bea cafeaua, ba chiar ne va prezenta viitorul premier”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×