Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz revoltător! Un copil de 13 ani a fost obligat de tată să efectueze munci grele la o fermă de animale

Caz revoltător! Un copil de 13 ani a fost obligat de tată să efectueze munci grele la o fermă de animale

de Redacția Jurnalul    |   

Un băiat de 13 ani, care nu știa să scrie sau să citească, a fost obligat să efectueze munci grele la o fermă de animale din județul Covasna. Cel care l-a dus forțat a fost chiar tatăl său, care a primit bani în schimb.

La data de 01.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și relele tratamente aplicate minorului, anunță DIICOT.

„În cauză s-a reținut că, în octombrie 2022, în urma unei înțelegeri prealabile, unul dintre inculpați a transportat persoana vatămată minoră, în vârstă de 13 ani, fiul său, la o fermă de animale situată pe raza județului Covasna, unde în schimbul unei sume de bani a predat-o către cel de al doilea inculpat, în scopul obținerii de beneficii materiale periodice ca urmare a muncii prestate de către minor. Persoana vătămată minoră a fost exploatată prin obligarea la executarea unor munci grele, cazată în condiții insalubre lipsită de orice activități adecvate vârstei. De asemenea, ca urmare a lipsei de îngrijire și educație elementară, persoana vătămată minoră nu a acumulat cunoștințe de bază specifice vârstei, nefiind în măsură să scrie sau să citească și nici să recunoască noțiuni sociale, precum conceptul de bani”, potrivit comunicatului de presă.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.

Băiatul a fost dus într-un centru de minori prin plasament, în regim de urgență, în vederea acordării îngrijirilor necesare.

La data de 02.07.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Covasna a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui inculpat și măsura controlului judiciar față de cel de al doilea. Curtea de Apel Brașov a admis contestația formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Covasna și a dispus arestarea preventivă și a celui de-al doilea inculpat.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: diicot copil fermă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri