Pe 7 iunie, Jurnalul Național a împlinit 23 de ani, asta însemnând jumătate din cariera domnului profesor doctor academician de renume mondial, Dorin Sarafoleanu. În familia Sarafoleanu, putem vorbi de o dinastie medicală. Gena ORL-ului s-a transmis din tată în fiu, iar profesorul Codruț Sarafoleanu a reușit să-i calce pe urme tatălui, rescriind istoria pe care seniorul a realizat-o în peste 50 de ani dedicați medicinei. Două generații de medici, față în față, într-un interviu despre valori, determinare și despre cum să îți faci meseria într-o Românie cu un sistem medical bolnav.
“Dumnezeu este o noțiune abstractă, dar dacă nu credem în ceva și nu ne disciplinează ceva, riscăm să ajungem în haos și să ne întoarcem la primitivism“ Dorin Sarafoleanu
Sunteți o familie de medici, însă, înainte de profesie, aveți o relație tată-fiu. Cum ați descrie relația dintre dumneavoastră? V-ați aflat în roluri de profesor-elev?
Dorin Sarafoleanu: Am avut o relație tată-fiu, sentimentală, emoțională, de iubire, dar atunci când a fost vorba de a învăța profesia, și-a dorit să o învețe cu mine. M-am purtat cu el la fel cum m-am purtat cu ceilalți colaboratori, nu m-am purtat relaxat, am fost foarte sever. Nu numai cu el, ci cu toți foștii mei elevi. Dar sunt mândru de asta, pentru că toți s-au afirmat. Deci din această relație care la început nu prevedea că fiul va fi doctor, pare-se că a ieșit ceva foarte bun, de care eu sunt, pe lângă partea sentimentală, foarte încântat. Am reușit, cred eu, să realizez o școală pe care ei au dus-o mai departe și care acum se afirmă pe plan internațional.
Codruț Sarafoleanu: Pe lângă relația tată-fiu, relația emoțională, legătura de sânge și tot ce ne-a legat din punctul de vedere al vieții de familie, profesional, a fost și ușor, și greu. A fost ușor pentru că ai avut un mentor, ai avut o bibliotecă, ai avut avantajul unei platforme de relații internaționale pe care să le dezvolți, dar a fost și greu, pentru că, deși a spus că s-a purtat cu mine la fel ca și cu ceilalți, eu consider că înțelegerea dintre noi a fost să se poarte mai rău cu mine decât cu toți ceilalți la un loc. Trebuia să fie mai critic și mai atent la evoluția mea, în ideea în care discuția fair play pe care am avut-o a fost că dacă nu voi fi în stare, dacă nu voi avea talent, e mai bine să ne spunem lucrurile în față și să am timp la momentul respectiv să fac schimbarea în carieră și să nu mă duc pe un drum greșit.
Faptul că părintele este unul dintre cei mai buni medici din România credeți că pune și mai multă presiune pe copil? Îl motivează sau îl frustrează?
Dorin Sarafoleanu: Este foarte interesantă presiunea care se pune asupra fiului în prima fază de elev, după aceea de student. Codruț era foarte încântat că tatăl său era căutat la telefon, în fiecare seară, de un număr de oameni, venea în spital, vedea cazuri spectaculoase. Când era mai tânăr și apăream undeva împreună, toată lumea îl întreba: “Sunteți băiatul profesorului Sarafoleanu?”, și el spunea: “Da”, cu mândrie, bag de seamă acum. Asta îmi făcea mie plăcere mai mult decât lui, iar acum mă întreabă pe mine lumea: “Sunteți tatăl profesorului Sarafoleanu?”. Faima lui în momentul de față umbrește faima mea, ceea ce am și vrut de-a lungul acestei lungi cariere.
Codruț Sarafoleanu: Presiune a fost și este în continuare pentru că nu mi-am dorit niciodată să se vorbească aşa cum s-a vorbit, din păcate, despre alți copii ai unor celebri profesori. În România, s-a înțeles foarte greu că pot fi dinastii medicale serioase, care duc mai departe o pregătire de valoare. Dacă am reușit să nu fac de râs numele și clinica a mers înainte și s-a dezvoltat, eu cred că presiunea asta a fost benefică, nu m-a deranjat nicio clipă.
Dacă nu ar fi fost Medicina, ce altă meserie ați fi ales?
Dorin Sarafoleanu: Am avut două opțiuni în tinerețea mea: una era medicina, iar dacă nu aș fi reușit, pentru că, în regimul comunist, părinții mei, fiind învățători, erau clasificați ca mici burghezi, astfel că am dat un examen în care numărul de locuri afectat pentru această categorie era de 15% din total, așa că era foarte posibil să nu reușesc, atunci aș fi făcut dreptul. Dacă acum m-ar pune cineva să aleg din nou, aș opta tot pentru medicină, deși în ziua de azi este mult mai complicată și mult mai profundă decât cea din epoca patronală pe care am trăit-o eu. Este o medicină pentru care trebuie să te pregătești tot timpul, pe care nu o poți practica dacă nu ai comunicare internațională și dacă nu participi la manifestări din societăți savante, lucruri care costă. Foarte mulți tineri clachează pe parcurs, pentru că în România, această meserie este mult mai greu de practicat decât în alte țări din Europa. Trebuie să te lupți cu un sistem managerial execrabil, lipsă de personal, nu ai ce îți trebuie la timp șamd. Și atunci apare fenomenul de “burned out”, adică de epuizare a sistemului nervos. Cred că presa ar trebui să militeze pentru ca tinerii care sunt de valoare să fie ajutați și păstrați în țară, iar Medicina să fie pusă la locul ei, pentru că românii au nevoie și merită să aibă parte de o îngrijire medicală de calitate. Un popor care nu știe să-și respecte și să-și protejeze doctorii este condamnat să ajungă rău din punct de vedere biologic.
Codruț Sarafoleanu: La început a fost regia de film şi teatru, în perioada liceului. O profesoară de română, care se învârtea prin niște cercuri cu Nichita Stănescu și alți oameni de valoare ai momentului, a încercat să mă convingă că am acest talent și să-mi deschidă apetitul pentru literatură, implicit pentru ceea ce ar fi însemnat regia de teatru și film. Renunțarea a venit după ce am cunoscut câțiva actori și regizori, pacienți ai tatălui meu, care m-au luat la teatru, la filmări, pe un șantier, și mi-au spus: „Cam asta te-ar aștepta dacă vei practica această meserie în România”; era pe vremea lui Ceaușescu, evident. Nimeni nu știa că peste doi ani avea să vină revoluția și că lucrurile se pot schimba. Nu știu dacă există vreo urmă de regret, probabil în primii ani, confruntându-mă cu tot felul de neajunsuri ale sistemului medical și cu tot felul de compromisuri care trebuiau făcute, da, m-a deranjat faptul că nu am rămas pe ideea aceea, dar acum nu îmi pare rău.
Faceți o paralelă între generații. Care sunt diferențele sistemului medical? Cum era atunci și cum e acum?
Dorin Sarafoleanu: Între timp am trăit o schimbare de paradigmă, noi am trecut de la medicina patronală, care a funcționat multă vreme. Până acum 25-30 de ani, profesorul avea un număr de elevi, îi simțea pe fiecare, îi studia, le intuia talentele și atunci avea un cuvânt greu de spus în evoluția lor. Am trecut acum la o altă medicină, bazată pe dovezi, unde cercetarea este punctul de plecare în toate, în care profesorul poate observa niște înclinații ale unui elev, dar pregătirea lui se face în cu totul alte condiții, iar promovarea se face, din nefericire, nu întotdeauna după criterii obiective. În sistemul managerial, sunt lucruri care nu se fac corect, sunt trucate și influențate din diverse direcții pe care nu vreau să le numesc. Din acest motiv, vedeți decalajul mare al calității medicinei românești, față de cea europeană. Hai să vă spun, că tot suntem în plină campanie cu infecțiile nosocomiale. Acestea există și în cele mai bune spitale din Europa până la 5%, în general astea sunt cele mai mici procente de infecții interioare. Ele pot ajunge la 10-15%, dar se raportează și se iau măsuri. În România, s-au raportat infecții în spitale până la 1%, vă dați seama că asta este o minciună. Și s-a tolerat asta de la managerul de spital, care, dacă te prindea că îi spuneai că ai o infecție interioară, îi stricai socotelile. Bolnavul vine cu un microb și pleacă acasă cu cinci. Managerii sunt needucați și puși doar să taie posturi, să facă anumite greutăți, în loc să facă spitalul mai atractiv pentru personal și pentru bolnavi. Asta este situația la ora actuală și trebuie spusă deschis, ei (generația nouă de doctori) nu au curajul să o spună, pentru că au încercat și au fost amenințați. Facultatea se face că nu vede, sau nu vede și atunci e și mai grav, iar autoritățile te trimit de la unul la altul. Înainte, în primul rând, nu se putea pleca, așa că nu aveai criză de personal, într-o dictatură situația e cu totul alta.
Codruț Sarafoleanu: La debutul anilor 90, când mi-am început cariera, apăruse deja această dezvoltare tehnică uluitoare. Având în vedere că am practicat un pic și din sistemul vechi, pot să vă spun că diferențele sunt esențiale. În primul rând, din punctul de vedere al dotărilor și, în al doilea rând, din cauza acestor dezvoltări tehnice. Ceea ce s-a pierdut, din păcate, la unii doctori este simțul clinic, flerul clinic, pentru că trebuie să vezi bolnavul, să-i vezi suferința și să vezi de unde pornește. Acum, toată lumea este cu RMN-ul și CT-ul, bolnavii își administrează singuri medicația, își fac singuri analizele după cum au citit pe net sau au discutat la o masă de seară, iar asta face sarcina medicului mult mai grea. Pe de altă parte, acum s-a dezvoltat foarte mult și ideea de medicină interdisciplinară, pentru că bolile nu aparțin neapărat unei zone anatomice, au implicații și în alte regiuni. Acum nu te poți adresa doar unei suferințe ORL, pentru că pacientul mai are și diabet, trei stenturi sau o boală cardiovasculară, și atunci particularitățile bolnavului sunt net deosebite față de perioada mai veche în care nu aveau chiar atât de multe afecțiuni asociate. Progresul tehnic și posibilitățile de diagnostic infinit mai mari fac viața medicului puțin mai ușoară, dacă le are la dispoziție. În clinicile universitare și în orașele mari, da, de la spitalul județean către spitalele municipale și orășenești, este dezastru. Se școlesc rezidenții cu toate metodele moderne de investigație și tratament în orașe ca București, Cluj, Timișoara, Iași și ajung la spitale municipale unde nu mai au la dispoziție decât instrumentarele de acum 40 de ani.
Că tot am vorbit de neajunsuri, ce ar trebui schimbat în acest sistem medical?
Dorin Sarafoleanu: Schimbările sunt multe, probabil ar trebui să stăm o zi întreagă să vi le spun. Trebuie să ne modernizăm și să avem un ministru curajos, care să fie capabil să își impună punctul de vedere. Având acest mod de a lucra timp de 26 de ani, au existat o grămadă de miniștri ai Sănătății și niciunul nu a avut continuitate, nu poți să începi niște lucruri în medicină și să le termini într-o lună, două. Se schimbă ministrul, se schimbă consilierii, ce nu se schimbă, și este catastrofal, sunt managerii de spital. Avem aparatură licitată inutil care stă în magazii patru ani de zile, timp în care aceste scule se perimează și se pierd milioane de lei. Dacă s-ar face un audit serios, ați vedea sute de milioane imobilizate în astfel de situații, iar populația nu beneficiază de evoluția tehnică actuală. Managerul este proprietar pe spitalul de stat în momentul acesta.
Codruț Sarafoleanu: Din punctul meu de vedere, ar trebui făcute trei schimbări, prima ar fi la nivelul medicului de familie care momentan este obiectul experimentelor manageriale și politice, pentru că este un scrib și nu are absolut nimic din ce înseamnă practician generalist din lumea civilizată, care trebuie să aibă anumite competențe și abia de la un anumit nivel începe și trimite pacientul către specialist. Apoi, o greșeală mare este desființarea policlinicilor, etapa intermediară dintre medicul de familie și spital, pentru că toată presiunea cade pe spital acum. Trebuie schimbată politica de achiziții, pentru că degeaba avem 20 de spitale dotate în orașele mari, și în rest, cele din teritoriu, sunt de nivelul celor din anii 50.
În România, avem mai multe biserici decât spitale. Asta ar trebui să însemne că suntem un popor spiritual și sănătos. Cum este de fapt realitatea? După părerea dvs., de ce are nevoie această țară?
Dorin Sarafoleanu: Dacă biserica a reușit să ridice mai multe lăcașuri, înseamnă că a fost mai eficace decât am fost noi în sănătate. Nu știu dacă s-au făcut trei spitale noi în sistemul de stat în 26 de ani. Biserica are destui preoți, în timp ce medicina nu are suficienți doctori. În momentul de față, în medicină lucrăm cu jumătate de efectiv necesar din minimalul din Europa. Vă dati seama că acești oameni, pe un salariu, fac un efort dublu, ca să fie cât de cât în folosul românilor. 24.000 de medicii ne-ar trebui la ora actuală. Nu e vina popilor că au multe biserici, e vina administrației românești că nu a fost capabilă în 26 de ani să facă și câteva spitale. Dumnezeu este o noțiune abstractă, dar dacă nu credem în ceva și nu ne disciplinează ceva, riscăm să ajungem în haos și să ne întoarcem la primitivism.
Codruț Sarafoleanu: În România, în afară de doctori, oamenii cred în Dumnezeu. Mulți au înțeles că expresia „cei săraci cu duhul” înseamnă că trebuie să-i ducem pe toți la biserică și să creadă necondiționat. Nu, trebuie să-i ducem și la spital, pentru că și cei săraci cu duhul, și cei cu IQ mai mare trebuie tratați, pentru că, la un moment dat, se îmbolnăvesc. Sigur că suntem întrebați dacă în momentul în care intrăm în sala de operații ne gândim că peste noi există și Dumnezeu. Există Dumnezeu, și noi, și pacientul ne rugăm să iasă operația. Problema este că avem prea puține spitale, în rest, pe mine personal nu mă deranjează faptul că sunt mai multe biserici.
Caracterizați într-un cuvânt:
Sistemul medical din România
Dorin Sarafoleanu: Catastrofal.
Codruț Sarafoleanu: Muribund.
Clasa politică
Dorin Sarafoleanu: Haotică.
Codruț Sarafoleanu: Junglă.
Cea mai mare realizare a ultimilor 26 de ani
Dorin Sarafoleanu: Teatrul National.
Codruț Sarafoleanu: Coca-Cola.
Cel mai mare eșec al ultimilor 26 de ani
Dorin Sarafoleanu: Dezindustrializarea.
Codruț Sarafoleanu: Politica.
Locul României în Europa
Dorin Sarafoleanu: Penultimul.
Codruț Sarafoleanu: Geografic.
Dorin Sarafoleanu: Când era mai tânăr și apăream undeva împreună, toata lumea îl întreba: “Sunteți băiatul profesorului Sarafoleanu?”, și el spunea: “Da”, cu mândrie. Asta îmi făcea mie plăcere mai mult decât lui, iar acum mă întreabă pe mine lumea: “Sunteți tatăl profesorului Sarafoleanu?”
Codruț Sarafoleanu: „În România, s-a înțeles foarte greu că pot fi dinastii medicale serioase, care duc mai departe o pregătire de valoare”.