Ziua Mondială a Rezervațiilor și Parcurilor Naturale, care s-a sărbătorit, şi anul acesta, pe 11 ianuarie, a trecut fără să facă valuri – la noi. Florin Stoican, preşedinte a două organizaţii de mediu, ambele implicate în desemnarea şi administrarea de arii protejate, vorbeşte despre lucrurile bune şi rele care s-au întâmplat în România, în domeniul păstrării biodiversităţii.
Ce a câştigat România, din ’89 încoace, la capitolul arii protejate? „În primul rând, am început să ne ocupăm cât de cât de administrarea profesionistă a rezervaţiilor şi a parcurilor naţionale şi naturale”, spune Stoican. „Practic, prin ’98 sau ’99 s-au înfiinţat primele administraţii de parcuri în Retezat, Piatra Craiului şi Vânători-Neamţ. După 2000, s-au pus pe picioare administraţiile mai multor parcuri şi rezervaţii, care totalizau aproape 8% din teritoriul ţării. Apoi, a luat naştere reţeaua europeană Natura 2000, iar ariile protejate au ajuns să ocupe 24% din teritoriul ţării. Şi cam acolo am rămas, adică în stadiul în care încercăm să le administrăm”.
Gestionare cu probleme
Administrarea rămâne o problemă, precizează Stoican: „Se crease un sistem de administrare care funcţiona. Dar, din păcate, a fost dat peste cap acum doi ani. Prin Ordonanţa 75 din 2018, s-au desfiinţat custodiile implicate în gestionarea ariilor protejate, iar administrarea acestora din urmă a trecut la Agenţia Naţională pentru Arii Protejate. Ceea ce, teoretic, părea un lucru bun, pentru că statul îşi asumase, în sfârşit, o responsabilitate – dar practic nu a însemnat nimic. Fiindcă Agenţia e doar o instituţie fără resurse, fără personal şi fără experienţă”. Custodia ariilor protejate, explică Stoican, echivalează cu externalizarea administrării către un muzeu, un institut de cercetare, o instituţie de învăţământ superior, o asociaţie ori o primărie locală.
Ne lăudăm, şi atât
Pe lângă cele enumerate mai sus, zonele protejate se confruntă, în ziua de azi, şi cu alte probleme, mult mai grave, spune Florin Stoican: „Asistăm la distrugeri ale patrimoniului natural, prin exploatări forestiere, construcţii, vânătoare, balastiere, microhidrocentrale ş.a.m.d. Marea problemă e că ne place să ne lăudăm cu natura extraordinară din România, dar nu facem nimic ca să avem grijă de ea”.
Unde ar trebui acţionat, cu prioritate? „Ar trebui ca statul să se implice mult mai activ, şi nu la modul ipocrit. Să realizeze că păstrarea patrimoniului şi conservarea naturii sunt o prioritate şi să investească în asta, prin întărirea legislaţiei şi îmbunătăţirea ei, prin creşterea capacităţii instituţiilor de administrare şi control, prin acordarea de resurse pentru cercetare şi pentru management. Spre exemplu, Administraţia Fondurilor pentru Mediu, deşi ia banii cei mai mulţi din exploatarea resurselor naturale, nu întoarce nimic pentru natură. Dă finanţări pentru programul Rabla, în loc să facă, de exemplu, un program de educaţie ecologică sau de protejare a pădurilor virgine”.
Geologul Florin Stoican este preşedintele a două organizaţii de mediu. Una este Asociaţia Kogayon, cea care a înfiinţat Parcul Naţional Buila-Vânturariţa şi acum e implicată în desemnarea Geoparcului UNESCO Oltenia de sub Munte. Cealaltă este Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, care a administrează Parcul Natural Văcăreşti din Capitală şi care şi-a propus să pună la punct o reţea de arii protejate urbane.