Cu toată dragostea pentru cei care, oameni de bună credință fiind, și-au declarat , în mod public, admirația pentru prodigioasa memorie de care a dat dovadă ministrul justiției, profesorul Tudorel Toader, în dialogul pe care l-a avut cu Mihai Gâdea pe canalul Antena 3, ca și pentru dezinvoltura cu care domnia sa a citat atât de multe articole de legi, alineate și paragrafe, trebuie să spun că impresia de ansamblu pe care mi-a lăsat-o prestația domniei sale este aceea că avem de-a face cu un foarte abil și îndelung exersat specialist în a răspunde, prin ocolire și prin divagații, la întrebări care așteptau răspunsuri precise, la obiect.
I-au trebuit, recunosc, lui Mihai Gâdea, o tenacitate, o perseverență de excepție și poate chiar o răbdare de fier pentru a nu se lăsa păgubaș văzând modul foarte abil în care distinsul invitat mută, numaidecât, discuția de la subiectul propriu-zis al întrebări. Așa încât , în locul unui răspuns precis, concis și convingător, aveam parte, moderator și telespectatori, de ample introduceri, cele mai mult dintre ele fiind foarte departe de subiectul discuției, cărora le urmau erudite prelegeri cam în același stil și care, până la urmă, făceau să se piardă în ceață temele reale, esențiale ale dialogului.
Câteva exemple mă îndreptățesc să fac această constatare care, sunt convins, ar putea să nemulțumească pe unii sau pe alții. Primul exemplu îmi este dat de manevra retorică, recunosc foarte abilă, cu ajutorul căreia ministrul Tudorel Toader a reușit să nu răspundă la întrebarea privind motivele pentru care lipsesc reprezentanții magistraților din comisia recent desemnată prin Hotărâre de guvern în vederea desecretizării arhivei SIPA. Aici, diferența de nivel dintre caracterul concret al întrebării lui Mihai Gâdea și divagațiile savante, până la urmă refuzul domnului ministru de a da răspunsul la fel de concret era aproape ca diferența de la cer la pământ. Astfel, în vreme ce moderatorul întreba de ce nu au fost nominalizați în comisia constituită prin hotărâre de guvern reprezentanți ai asociațiilor profesionale ale judecătorilor și ai procurorilor, domnul ministru o ținea una și bună cu imposibilitatea de a solicita modificarea numitei hotărâri, pe cale de a ajunge la Monitorul Oficial. Nu trebuie să fii un specialist în științele dreptului, poți la fel de bine să dovedești că ai cunoștințe și deprinderi în domeniul comunicării, mai direct spus că te pricepi la tehnicile manipulatorii de eludare a subiectului, pentru a vedea că, în realitate, domnul ministru în exercițiu este cel care a desemnat instituțiile care vor fi reprezentate în comisie, omițând, în mod deliberat, să includă reprezentanți asociațiilor profesionale ale magistraților. Cât privește întrebarea despre motivele acestei omisiuni, și de data aceasta, îndelungata sa expertiză judecătorească și universitară i-a permis domnului ministru să găsească argumente unul mai (puțin) convingător decât altul. Un argument la care a recurs ministrul Tudorel Toader fiind acela că domnia sa nu crede că un judecător sau un procuror se va încumeta să își sacrifice 2 , 3 sau mai mulți ani de viață stând în praful arhivelor și cercetând pagină cu pagină documentele. De unde și întrebarea: de ce consideră domnul ministru că numai reprezentanții instituțiilor nominalizate pentru a face parte din comisie au această capacitate, iar cei pe care îi putea desemna breasla magistraților nu pot să facă treaba asta? Dacă am înțeles bine, până la urmă, domnul ministru s-a lăsat convins că este nevoie de o completare a comisiei, ceea ce înseamnă altă redactare a hotărârii de guvern și, implicit, de o altă ședință a executivului. Curat alți bani, altă distracție!
Tot un test de anduranță a trebuit să dea Mihai Gâdea și atunci când a încercat să obțină de la domnul ministru Tudorel Toader o poziție clară față de ideea scoaterii procurorilor din corpul magistraților. Și aici, după prelungite voltije și multiple divagații, domnul ministru a dat de înțeles cum că ar accepta ideea și așteaptă propuneri. Numai că, dacă urmărim firul logic al demonstrației lui Mihai Gâdea, vom afla că, încă din 1994, CEDO a decis că procurării nu sunt magistrați, ceea ce însemnă că, peste zece ani și ceva, atunci când ministresa Monica Macovei i-a vârât cu anasâna în corpul magistraților, aceasta a încălcat în mod brutal ceea ce a stabilit CEDO. Așa cum a făcut și Robert Cazanciuc, procurorul devenit ministru al justiției, atunci când a declarat că , pe perioada mandatului său, procurorii vor fi magistrați. Și așa au rămas! Că anomalia s-a perpetuat ani la rând nu-i de mirare,în schimb mă nedumerește faptul că de la nivelul înaltelor exigențe al organismelor Uniunii Europene nimeni nu s-a sesizat și, cu atât mai puțin, că s-a cerut să se iasă din această situație. Iată un subiect foarte important asupra căruia, cu adevărat, opinia avizată a domnului profesor Tudorel Toader ar fi extrem de prețioasă!
În fine, dar nicidecum în ultimul rând, un veritabil tur de forță a trebuit să facă Mihai Gâdea și pentru a afla, tot de la domnul ministru Tudorel Toader, ce se mai aude cu auditul pe care domnia sa îl anunțase că se va demara privind activitatea Parchetului General și DNA. Proiect ambițios rămas, de cam multișor poveste, în stadiu de… proiect. Întrebare la care, domnul ministru a răspuns exact în stilul care l-a consacrat. Adică ceva în genul lui ,,vine vremea când veți vedea’’.
Aș fi ,însă, nedrept și , până la urmă, incorect dacă nu aș recunoaște că au fost, în acest dialog, câteva declarații absolut remarcabile ale ministrului Tudorel Toader. În mod cu totul deosebit, fiind de reținut poziția categorică asupra unui subiect foarte discutat dar încă nesoluționat - necesitatea adoptării unei legi privind răspunderea magistraților. În aceeași ordine de idei putem să înscriem și declarațiile domnului ministru în legătură cu posibilitățile efective de a limita sau contracara imixtiunile factorului politic în actul de justiție. Declarații demne de interes și de respect, la care trebuie adăugată mențiunea expresă la anumiți magistrați care ,,au acasă, în sertar, certificat de colaborare(cu fosta Securitate n.n) de la CNSAS’’, precum și cea referitoare la anumite anomalii în cazul unor pensionări subite și al unor reveniri, la fel de bruște, în activitate pe care le prestează unii magistrați și pe care CSM pe tratează cu prea mare îngăduință. Motive în plus pentru ca să regret împrejurarea că , în alte situații și în același dialog televizat, modul în care domnia sa a răspuns unor întrebări precis formulate de către moderator a fost unul, de multe ori evaziv și, de aceea, nu întotdeauna pe măsura așteptărilor noastre de la o personalitate cu o impresionantă expertiză profesională și academică așa cum este profesorului universitar Tudorel Toader.