Economiştii de la vârful politicii româneşti au auzit de Patrick Minford. Când l-am intervievat pe consilierul economic al Doamnei de Fier, în 2007, mi-a spus că în țările în care populația nu este conștientă de consecințele inflației sunt exercitate presiuni sociale asupra politicienilor pentru reducerea dobânzilor și creșterea deficitelor bugetare în vederea asigurării scăderii șomajului și a creșterii economice. Acest lucru poate influența oamenii politici să pună presiune pe banca centrală și pe ministerul finanțelor. Dar, după cum se știe, asemenea politici au numai un efect temporar asupra șomajului și a creșterii economice, pentru că efectul pe termen lung e doar o inflație mai ridicată.
Un alt economist, fostul preşedinte al băncii centrale a Poloniei Leszek Balcerowicz combate lozinca creditelor ieftine pe care o consideră „o încercare de a pune mâna pe banii altora, căci, în aceste condiţii, cei care plătesc pentru creditele ieftine sunt aceia care economisesc”.
Preşedintele american Ronald Reagan s-a făcut remarcat prin economia ofertei. Ceea ce a însemnat scăderea cheltuielilor guvernamentale, micșorarea impozitului pe venit, reducerea reglementărilor și eradicarea inflației. În timpul celor două mandate ale sale inflația a scăzut de la 12,5% la 4,4% și economia a crescut, în medie, cu 3,4% pe an.
Şi fireşte că dacă am pomenit de Minford, e greu să nu discutăm chiar de Doamna de Fier. Premierul britanic Margaret Thatcher a respins consensul politic privind statul bunăstării, naționalizarea industriei și reglementarea economiei.
În 1979, dobânzile se găseau la 17%, inflația la 13,4%, creșterea economică la 2,8% și șomajul la 5,4%. Au urmat 10 ani de reforme dure, care au culminat cu eliminarea nepopularului regim Thatcher chiar de propriul partid, fără ca efectele să fie nemaipomenite: inflația s-a situat, în medie, la 7,5%, dobânzile la 11,5%, creșterea economică la 2,2% şi șomajul la 10,4%.
Totuși gândirea pe termen lung a dat roade. A creat premisele ca după 1990 să înceapă în Regatul Unit o perioadă de creștere care a trezit invidia vecinilor continentali. Deși știa costurile reformei, Thatcher n-a ezitat să reducă implicarea statului în economie.
Iar profesorul francez de origine română Florin Aftalion sugerează în cartea sa Economia Revoluției Franceze că politicienii nu s-au schimbat în ultimii 200 de ani. Ei „cred că multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflație (...) Politicienii nu vor vedea consecințele politicilor nefaste și ca urmare vor încerca să controleze prețurile atunci când lucrurile merg prost pentru ei”.
În momentul de faţă, de dezintermediere financiară, inflaţia este redusă deoarece profită de pe urma efectului de bază favorabil. Ulterior însă, lipsa de performanţă va determina o escaladare a preţurilor, care ar putea fi combătută printr-o atitudine proactivă a politicilor monetare. Aşa cum zice Biblia, fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor e împărăţia cerurilor, deşi decidenţii politici îi vor trimite acolo pe ceilalţi, nu se vor duce ei, fiindcă ei vor rămâne aici.