Jurnalul.ro Editoriale Doctrină și practică în stimularea muncii

Doctrină și practică în stimularea muncii

de Dan Constantin    |   

Ministrul Finanțelor, care a condus la București reuniunea informală ECOFIN, a readus în discuție stoparea hemoragiei de forță de muncă din țările estice ale UE spre nucleul central și vestic al Europei. Pentru România, care are o pierdere de peste trei milioane de persoane active, efectele încep să fie resimțite puternic. Măsuri de limitare a duratei angajărilor în străinătate propuse generic de Teodorovici ar fi un sprijin pentru aplicarea deciziilor recente adoptate la Bruxelles pentru eliminarea dumpingului social, la început în domeniul transportatorilor. În România, dezvoltarea unor afaceri, plasarea de investiții în sfera productivă sau a serviciilor sunt blocate din cauza lipsei forței de muncă. Criza economică se insinuează, cu un factor puternic de risc, prin limitele cantitative ale forței de muncă. Pentru educație, izvorul de la care se așteaptă revigorarea masei de angajați cu noi promoții, fenomenul migrației asociat cu reducerea numărului de nașteri este, după cum aprecia ministrul Ecaterina Andronescu „o dramă”, pierzându-se 1,5 milioane de tineri din sistemul de învățământ de toate gradele. Îmbătrânirea populației pe ansamblul UE nu poate fi „salvată” prin fluxurile de migrație intracomunitare, devenite un „peticul lui Arvinte”, iar acceptarea fluxului extracomunitar creează probleme politice destabilizatoare prin exacerbarea extremei drepte și populismului. Îmbătrânirea populației este, așadar, un factor crucial pentru activitatea economică din UE. O analiză publicată de Les Echos relevă legăturile dintre creșterea ratei de activitate a persoanelor în vârstă pentru presiunile salariale și inflație. În Zona Euro, statistica indică o rată mai ridicată a angajării lucrătorilor cu vârsta de peste 64 de ani (5 la sută ritm anual în ultimele două decenii, față de 0,2 procente în segmentul 15-64 ani). Persoanele în vârstă tind, de asemenea, să economisească mai mulți bani. EUROSTAT indică o rată de economisire în rândul populației de peste 60 de ani superioară mediei naționale în 13 țări ale ZE. „Dosarul” lipsei forței de muncă pare să fie neglijat de factorii decidenți. O soluție simplă, menită să readucă în zona activă numeroase persoane, este angajarea persoanelor de vârsta a treia. Partidul Puterii Umaniste a declanșat o campanie de strângere de semnături pentru o inițiativă legislativă care să faciliteze și să stimuleze angajarea în companiile private a persoanelor pensionate care au capacitate de muncă și pot oferi experiența lor. Onorarea doctrinei prin acțiuni practice ale unui partid este de remarcat.

Subiecte în articol: forta de munca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri