Jurnalul.ro Timp liber Doi concurenți, două viziuni, un singur țel: cucerirea Marelui Zid

Doi concurenți, două viziuni, un singur țel: cucerirea Marelui Zid

Un alt cuplu curajos va păși în seara aceasta în platoul ,,The Wall- Marele Zid” cu același obiectiv: de a trăi o experiență de neuitat. A  șaptesprezecea ediție a emisiunii fenomen îi aduce în prin plan pe Cătălin Pândaru și Andreea Denovschi, a căror relație frumoasă a început întâmplător.

S-au cunoscut acum șapte ani la o petrecere, iar destinul i-a readus un an mai târziu în același loc. Ca printr-o coincidență fericită, și-au dat seama că între ei există o chimie pe care nu o pot nega, așa că au ales să devină o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Andreea îl consideră pe Cătălin ,,partenerul ei de aventuri” și pentru că amândoi sunt persoane care nu se regăsesc în rutină, s-au decis să se înscrie într-o competiție în care imprevizibilul și emoțiile fluctuante îi vor ține cu sufletul la gură. După șase ani de relație, par că se știu dintotdeauna și au încredere completă unul în celălalt, de aceea mărturisesc că nu ar trăi această experiență cu nimeni altcineva. Găsesc un ,,echilibru în dezechilibru”, în viziunile diferite ale fiecăruia și sunt convinși că aceste elemente îmbinate îi diferențiază.

Conexiunea puternică pe care o au îi poate ajuta în seara aceasta, iar caracterul puternic și ambiția amândurora le dă încredere că Marele Zid va ceda în confruntarea cu ei. Diseară ajung în platoul emisiunii care schimbă vieți într-o singură oră, sperând că posibilul premiu obținut îi va ajuta să asigure familiei un viitor material fără griji. Bilele roşii şi verzi vor cădea din nou de-a lungul zidului, iar telespectatorii vor afla de ce în această seară prezentatorul Valentin Butnaru va alege să vorbească din public. Toate acestea, dar și verdictul celor doi concurenți fac parte dintr-o nouă ediție explozivă ,,The Wall- Marele Zid”, care va începe de la ora 20:00, pe Antena 1.

 

Subiecte în articol: The Wall- Marele Zid
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri