Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi morți un rănit după un accident din Buzău

Doi morți un rănit după un accident din Buzău

Două persoane au murit, iar o alta a fost grav rănită, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:00, după ce autoturismul cu care se deplasau au intrat în coliziune cu mai multe podişti şi un copac, pe DJ100H, în satul Grăjdana, comuna Tisău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Marie Vrapciu, conducătorul unui automobil a pierdut controlul maşinii în timp ce se deplasa pe direcţia Buzău - Haleş, a pătruns pe sensul opus de mers şi, după coliziunea cu mai multe podişti şi un copac marginal, a fost proiectat într-o curte.

"Cei trei ocupanţi ai autovehiculului sunt localnici cu vârste cuprinse între 20 si 45 de ani. Doi dintre acestia au fost încarceraţi. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerului dreapta faţă, cel de-al treilea ocupant a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău", a mai declarat sursa citată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările continua pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

AGERPRES

Subiecte în articol: mort ranit buzău accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri