Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi răniţi într-un accident în care au fost implicate şapte autoturisme şi o ambulanţă, petrecut pe DN1

Doi răniţi într-un accident în care au fost implicate şapte autoturisme şi o ambulanţă, petrecut pe DN1

Traficul rutier este întrerupt marţi dimineaţă la Băneşti, pe DN1, pe sensul Braşov - Ploieşti, în urma unui accident rutier în care au fost implicate şapte autoturisme şi o ambulanţă privată, iar două persoane au fost rănite, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova. 

Cele două persoane rănite, doi dintre şoferi, vor fi transportaţi la spital. 

În accident au fost implicate opt autovehicule în care se aflau 15 persoane. Printre autovehiculele implicate este şi o ambulanţă privată din Hunedoara care transporta doi pacienţi la Bucureşti, ei neavând nevoie de îngrijiri medicale în urma accidentului rutier. AGERPRES

Subiecte în articol: accident pe DN1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri