Aproape că îmi și luasem gândul că petiția pe care o plătitoare de taxe și impozite – adică soția mea- a adresat-o la data de 3.10.2018 Administrației sector 1 a Finanțelor Publice, înregistrată cu nr.81404, va mai avea șanse să primească răspuns, dar încă o rezolvare. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre o revenire la o altă cerere, înregistrată la aceeași instituție publică la data de 24 septembrie anul curent cu numărul 78569, prin care petenta solicita lămuriri în legătură cu o poprire în valoare de 500 lei aplicată în urma apelului primit la mai multe bănci de la Administrația sector 1 a Finanțelor Publice. Poprire despre care persoana respectivă nu a fost înștiințată, în schimb, după o procedură brevetată a ANAF, au primit mesaje toate băncile la care are deschis (sau ar fi putut avea!) aceasta cont. Așa se face că suma menționată i-a fost reținută de două ori, respectiv câte 500 lei, de la două bănci, în același timp!
Situație în care persoana în cauză a dorit să afle lămuriri direct de la foarte severa instituție publică. Unde, stupoare!, pe calculatoarele din dotare nu se deschidea fișierul, iar singura informație care i s-a oferit a fost că ar putea fi vorba despre o amendă judiciară din anul 2009. Nedorind să fie incorectă față de finanțele publice și nici de acord să plătească de două ori o amendă despre care nu avea nici-un indiciu clar, beneficiara popririi a solicitat ca, până la lămurirea cazului, să i se restituie ceilalți 500 de lei. Lucru câtuși de puțin ilegal de vreme ce amenda a fost reținută și a intrat în visteriile ANAF. Solicitare la care, elegant dar ferm, de la ghișeul distinsei instituții publice a fost trimisă la plimbare, fiind, însă, asigurată că în termen de 45 de zile de la depunerea celei de a doua cereri – 3.10. 2018- va primi, acasă, un răspuns scris.
Nu sunt, recunosc, un as în alte matematicii, dar cred că și un elev de clasele primare poate face socoteala și cu siguranță că va ajunge la concluzia că, din 3 octombrie și până azi, 13 decembrie, sorocul acelor 45 de zile au trecut cam de multișor poveste. Fără ca răspunsul să fi ajuns la destinație. Stupefiat și, recunosc, revoltat, de o asemenea manieră birocratic-informatizată de a proceda, am scris câte ceva aici, în ospitalierele pagini ale jurnalului. Având naivitatea să cred că, semnalând public anomalia și abuzul, voi urni treaba. Dar ți-ai găsit?!...
După care, fiind vorba, până la urmă de o gaură de 500 lei în bugetul familiei (asta în condițiile în care s-ar deschide fișierul buclucaș și s-ar constata că amenda pe care o reclamă ANAF este valabilă), am încercat să întreb oameni pricepuți în meseria finanțelor publice cerându-le să mă sfătuiască pe ce căi legale să apuc. Nu mică mi-a fost mirarea atunci când un vechi amic, persoană cu o bogată experiență din onorata branșă, mi-a spus de la obraz că îmi răcesc gura de pomană, ANAF-ul (central și local) fiind brevetat ca stat în stat! Inatacabil și total imun, poate chiar mai ceva decât era DNA-ul sub Laura Kovesi. Pe cale de consecință, urmând să trag concluzia că nu se prea întrevede posibilitatea ca cineva să se încontreze cu ei, fie și dacă abuzul sare în ochi, având sorți de izbândă!
Eram cât pe ce să renunț la utopica mea speranță că voi trăi și ziua în care să catadicsească funcționarii Administrației sectorului 1 să dea un răspuns clar și corect, dacă, aseară, Mihai Gâdea nu ar fi vorbit cu subiect și predicat despre sfidare, ca formă de manifestare a tupeului de care dau dovadă, în văzul lumii, persoane sau instituții. Și atunci, fără a avea pretenții că povestea despre care v-am vorbit i-a ajuns la urechi distinsului meu confrate, am înțeles că mă regăsesc în zicerea lui Mihai Gâdea:„oriunde te întorci, te sfidează cineva’’. Domnia sa conchizând, cu amărăciune și revoltă, că la noi, aici și acum, există „domnia tupeului!’’
A mai spus, tot Mihai Gâdea, și că atâta nemărginit tupeu și atât de public afișata sfidare sunt lucruri care „îi dor pe oamenii de bun simț’’, dar opresc aici comentariile, nu de alta dar nu vreau să se creadă că vreau să confisc subiectul. Motiv pentru care m-am decis să scriu și să iscălesc în deplină cunoștință de cauză că sfidarea și tupeul, gândite și practicate ca mod de relaționare cu cetățeanul au devenit veritabile standarde în relațiile unor(nu prea puține) instituții publice cu cetățeanul! În cazul de față, Administrația sector 1 a Finanțelor Publice.