Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump consideră că el este adevărata victimă a evenimentelor din Charlottesville

Donald Trump consideră că el este adevărata victimă a evenimentelor din Charlottesville

Donald Trump s-a prezentat ca fiind adevărata victimă a evenimentelor mortale de la Charlottesville, lansând un atac direct către mass-media şi acuzând jurnaliştii, cărora “nu le place America”, ca fiind adevărata sursă a dezbinării din Statele Unite ale Americii. Declaraţia a fost făcută în timpul unui miting din Phoenix, Arizona, marţi seara, la o zi după discursul în care a anunţat o nouă strategie pentru Afghanistan, relatează The Guardian.

Trump a recitit trei declaraţii pe care le-a făcut după evenimentele violente din Charlottesville, iar apoi şi-a concentrat atenţia asupra instituţiilor de presă şi asupra angajaţilor acestora. “Este timpul să expunem înşelăciunile mass-mediei strâmbe şi să provocăm media pentru rolul lor de a instiga la diviziuni şi da, apropo, încearcă să ne ia istoria şi patrimoniul.”, a spus preşedintele Statelor Unite ale Americii. Trump a fost susţinut cu pancarte pe care erau mesaje, precum: “Femeile pentru Trump”, “Veteranii pentru Trump” şi “Să facem America măreaţă din nou”. Mulţimea s-a întors apoi către echipa CNN pentru a o boicota, după ce Trump a punctat către aceştia.

Declaraţia făcută după violenţele din Charlottesville a fost dur criticată, după ce acesta a învinuit “ambele părţi”. Formula a fost interpretată ca o echivalenţă între contramanifestanţi şi neonazişti. Marţi seară, prin discursul din Phoenix, acesta a menţionat că, de fapt, a condamnat ura, bigotismul şi violenţa, la fel cum a condamnat supremaţia albă, neonazismul şi Ku Klux Klan.

“Ştiţi unde îmi este inima. Fac asta pentru a vă arăta cât de mincinoşi sunt aceşti oameni... Nu vreau să vă plictisesc cu asta, dar asta vă arată cât de mincinoşi sunt”, a mai spus Trump, făcând referire la presă.

Evenimentele din Charlottesville

În Charlottesville, Virgina, au avut loc două mitinguri paralele: unul care promova supremaţia rasei albe, iar altul care milita pentru egalitate. Mitingurile au degenerat după ce un extremist de dreapta, în vârstă de 20 de ani, a intrat cu maşina în mulţimea care milita pentru egalitate şi toleranţă. În urma atacului, o femeie a fost ucisă, iar alte 19 au fost rănite.

După atac, cele două grupuri au început să se bată, fapt care s-a încheiat cu rănirea altor 15 persoane.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri