Incidentul s-a produs marți în restaurantul Joe's Seafood de lângă Casa Albă din Washington, D.C. Protestatarii l-au huiduit pe președintele Donald Trump și au strigat „Washington liber! Palestina liberă! Trump este Hitler al timpului nostru!”, conform Le Figaro.
Republicanul în vârstă de 79 de ani s-a apropiat de protestatarii care fluturau pancarte cu culorile steagului palestinian, a zâmbit și a refuzat să răspundă. Câteva momente mai târziu, el a făcut semn echipei sale de securitate să-i îndepărteze pe protestatari, spunând: „Bine, hai să mergem”.
Poliția nu a confirmat incidentul.
Purtătoarea de cuvânt a președintelui, Karoline Leavitt, a confirmat că Donald Trump și personalul său au luat masa la un restaurant din apropierea Casei Albe, dar nu au raportat niciun incident.
(sursa: Mediafax)