Informația a fost confirmată pentru Gândul de către organizatorul evenimentului, Adrian Thiess, și a fost publicată inițial în exclusivitate de G4Media.
Adrian Thiess nu a putut să ne confirme dacă la eveniment participă și lideri politici sau candidați la alegerile prezidențiale din mai.
Nu este prima dată când Donald Trump Jr. participă la acest format – el a fost prezent și în septembrie 2024, în cadrul unei ediții anterioare a aceluiași eveniment. România TV este partenerul media oficial al evenimentului.
Donald Trump Jr., născut pe 31 decembrie 1977 în New York, este un om de afaceri și fost vicepreședinte executiv al Trump Organization, compania imobiliară a familiei sale.
Fiul cel mare al lui Donald Trump a avut o educație aleasă, absolvind Școala de Business Wharton la Universitatea din Pennsylvania în 2000.
După ce s-a alăturat Organizației Trump în 2001, Trump Jr. a fost implicat în numeroase proiecte imobiliare, inclusiv Trump International Hotel and Tower Chicago și Trump Soho.
El a avut o carieră de scurtă durată în televiziune, apărând în reality show-ul „The Apprentice”.
Activ în politică, Donald Trump Jr. a jucat un rol crucial în campania electorală a tatălui său din 2016, provocând controverse de-a lungul timpului, inclusiv prin postări pe social media.
Trump Jr. a fost implicat în întâlniri controversate cu oficiali ruși, care au fost investigate în contextul campaniei prezidențiale din 2016.
(sursa: Mediafax)