Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Doru Nicuț, trimis în finala iUmor, sezonul 10

Doru Nicuț, trimis în finala iUmor, sezonul 10

Aflat pentru prima dată pe o scenă mare și începător în stand-up, agentul de penitenciar Doru Nicuț a reușit să îi convingă nu doar pe jurații iUmor, ci și pe cei de acasă că merită un loc în finala celui de-al zecelea sezon.

            Doru Nicuț, care lucrează ca agent la un penitenciar din România, a început să facă stand-up chiar înainte de pandemie, așa că nu a reușit să își exerseze foarte tare abilitățile. Cu atât mai mare a fost surpriza când a urcat pe scena iUmor cu un număr foarte bine pregătit inspirat din viața sa de proaspăt tătic. “Există un număr de concurenți care chiar merită să fie acolo în finală. Și e posibil ca el să fie unul dintre acești concurenți”, a spus Mihai Bendeac înainte de a vota. Cei de acasă i-au decis însă soarta lui Nicuț și i-au oferit șansa de a reveni la iUmor în etapa finală.

            Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.

            Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri