Jurnalul.ro Ştiri Externe Cine sunt cele două ostatice eliberate de Hamas

Cine sunt cele două ostatice eliberate de Hamas

de Redacția Jurnalul    |   

Judith și Natalie Raanan, mama și fiică, sunt cele două ostatice eliberate vineri de gruparea Hamas, transmite Reuters. Joe Biden a mulțumit Qatarului și Israelului.

Cele două femei au fost răpite în atacul Hamas asupra Israelului la 7 octombrie. Femeile, care au fost răpite din kibbutzul Nahal Oz, în apropiere de granița cu Gaza, se îndreptau spre o bază militară din centrul Israelului, se arată într-un comunicat al biroului lui Benjamin Netanyahu.

Presa din Statele Unite a relatat că acestea erau din Evanston, o suburbie a orașului Chicago din Illinois.

Ele sunt primii ostatici care au fost eliberați de când Hamas a atacat Israelul în urmă cu aproape două săptămâni, ucigând 1.400 de persoane, în principal civili, și luând aproximativ 200 de ostatici.

Abu Ubaida, un purtător de cuvânt al ramurii armate a Hamas, a declarat că ostaticii au fost eliberați ca răspuns la eforturile de mediere din Qatar, „din motive umanitare și pentru a dovedi poporului american și lumii că afirmațiile făcute de Biden și de administrația sa fascistă sunt false și nefondate”.

Într-o declarație, președintele Joe Biden a mulțumit Qatarului și Israelului pentru parteneriatul lor în asigurarea eliberării celor două ostatice.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a declarat că eliberarea ostaticelor a avut loc „după multe zile de comunicare continua” și că dialogul privind eliberarea ostaticilor va continua.

O declarație a armatei israeliene, făcută mai devreme în cursul zilei, a declarat că majoritatea ostaticilor sunt în viață.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ostatice lider hamas
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri