Joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO București, au prins un cetăţean român care se deplasa cu o mașină în care a fost găsit aproape un kilogram de cocaină (850 g).
Acesta s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară dinspre Bulgaria, iar ca urmare a verificărilor suplimentare făcute de poliţiştii de frontieră, sub bancheta din spate a autovehiculului, a fost descoperită o pungă din plastic în care se aflau patru pachete de formă dreptunghiulară, sigilate cu bandă adezivă, conţinând cocaină.
În cauză au fost sesizaţi procurorii DIICOT, care au reținut faptul că cele peste 850 grame de cocaină au fost introduse de inculpat pe teritoriul României, ascunse în autoturism, fiind destinate comercializării.
Procurorii au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
(sursa: Mediafax)