Jurnalul.ro Ştiri Externe O dronă a explodat în apropierea unor nave din Marea Roșie

O dronă a explodat în apropierea unor nave din Marea Roșie

de Redacția Jurnalul    |   

O dronă a explodat în apropierea unor nave pe una dintre cele mai aglomerate rute din Marea Roșie. Marina SUA susține că drona aparține rebelilor Houthi și anunță că nu sunt pagube sau victime în urma exploziei, potrivit Sky News.

Atacul a avut loc la o zi după ce 12 țări, inclusiv SUA și Marea Britanie, i-au avertizat pe rebelii Houthi cu privire la „consecințele” pe care le vor suporta dacă nu încetează să țintească nave comerciale.

„A venit la câteva mile de navele care operează în zonă – nave comerciale și nave ale marinei americane – și am privit cu toții cum a explodat”, a declarat viceamiralul Brad Cooper, care conduce forțele navale americane în Orientul Mijlociu.

Grupul Houthi, care controlează o mare parte din Yemen și sunt susținuți de Iran, consideră că atacurile reprezintă un protest față de operațiunile militare ale Israelului în Gaza.

Rebelii au lansat mai multe atacuri asupra navelor comerciale în Marea Roșie începând din noiembrie. Transportul internațional a fost grav perturbat, mai multe companii suspendându-și călătoriile prin Marea Roșie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: houthi marea rosie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri